Tatăl fotbalistului Nicușor Bancu și-a luat viața
În cursul zilei de sâmbătă, 3 august 2024, Cristi Bancu, tatăl fotbalistului Nicușor Bancu, s-a spânzurat în curtea casei din localitatea Crâmpoaia, județul Olt.
În vârstă de 61 de ani, tatăl căpitanului echipei Universitatea Craiova suferea de mai mult timp de probleme cardiace, în urmă cu trei luni suferise un atac vascular cerebral și intrase în depresie.
IPJ Dolj a confirmat tragedia
”La data de 3 august, în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din municipiul Craiova, județul Dolj, cu privire la faptul că tatăl său s-ar fi spânzurat la o locuință din comuna Crâmpoia, județul Olt. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 8 Perieți, care au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din comuna Crâmpoia. Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat purtătotul de cuvânt al IPJ Olt, agent principal Claudiu Șerban.
Universitatea Craiova, solidară cu căpitanul echipei
Și clubul la care activează Nicușor Bancu, Universitatea Craiova. și-a manifestat, pe rețelele de socializare, solidaritatea cu căpitanul echipei
”Veste tristă astăzi. Tatăl lui Nicușor Bancu s-a stins din viață. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Suntem alături de căpitanul nostru în aceste momente grele pentru el”, a postat Universitatea Craiova pe Facebook.