Cum arată țevile prin care apa caldă ajunge la bucureșteni

15 Feb 2020 | scris de Anita Raicu

Majoritatea conductelor din sistemul de termoficare al Capitalei l-ar aplauda înviorate pe Ceaușescu apoi ar sta puțin la taclale despre realizările comunismului, pentru că în 30 de ani de nicio investiție nu le-a mișcat din loc, să le primenească cu unele noi, pe măsura capitalismului în care trăim, fie el și cu față umană.

Cum arată țevile prin care apa caldă ajunge la bucureșteni

Într-o postare semipoliticianistă, ministrul demis al Muncii, Violeta Alexandru, publică pe pagina sa de Facebook imagini ale țevilor prin care apa caldă ajunge la bucureșteni.

Semipoliticianistă pentru că pe de-o parte fostul, poate și viitor, ministru are dreptate în privința faptului că în sistemul de termoficare bucureștean doar s-a cârpit, nu s-a investit deloc, că pierderile sunt imense și induse în costuri, iar pe de alta, pentru că e aberant și politicianist să-i reproșeze toate cele menționate doar lui Firea că nu s-a făcut nimic, uitând de pleiada de primari ce-au precedat-o, de prin toate partidele.

Oricum, unica realizare notabilă a fostului ministru pare să fi fost concedierea liftierei de la minister...

”O bună parte din timp mi-o petrec în teren, acolo unde sunt problemele. Când spun un lucru, îl spun pentru că știu realitatea lucrurilor.

Așa arată țevile prin care trece apa caldă pentru bucureșteni. Țevi de 1 metru, colmatate de reziduurile depuse de pierderile companiei lui Firea/PSD. Am avut în această seară, în București, într-o CET, una dintre discuțiile mele obișnuite cu oameni care cunosc sistemul de încălzire din București.

Țevile sunt distruse. Bucureștiul nu este administrat. Totul stă să crape. Și Gabriela Firea/PSD cheltuie banii pe festivaluri.

Ca măsură de precauție pentru atunci când, dintr-o greșeală, comunitățile încap pe mâna unor iresponsabili, ar trebui modificată legea. Să fie interzis să cheltui bani publici pentru proiecte închipuite, înainte să acoperi necesarul pentru cheltuielile cu serviciile, inclusiv pentru persoanele în nevoie.

Acum cifre. Cu 4 ani în urmă, ELCEN (producător agent termic) pompa în sistemul de încălzire 1100 tone, pe oră, de apă de adaos de la Apanova pentru a reechilibra sistemul. Apa aceasta reprezintă apa trimisă pe țevile RADET care se pierde pe traseu și nu mai se reîntoarce pe țevile de retur pentru că țevile de distribuție sunt sparte. Mi s-a explicat că în unele situatii apa ajunge să nu mai circule prin țeavă, ci prin caseta de beton în care este îngropată țeava.

Dacă presiunea din rețea scade, pompele ar intra in cavitație și ar fi distruse dacă apa din ce în ce mai puțină ar începe să se transforme în abur.

În 2020 se pompează 2000 de tone pe oră! Pierderile sunt aproape duble.

Sistemul este efectiv în colaps. Nu se mai pot pompa cantități mai mari întrucât țevile de distribuție nu suportă debit mai mare. Pierderile sunt imense la RADET/Termoenergetica!

Bucureștiul este în faliment. Nu este de joacă. Bucureștenii plătesc pentru toate aceste lucruri”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.