3dots.ro

Tibi Ușeriu a leșinat în timp ce alerga, în urma unui șoc anafilactic sever

Tibi Ușeriu a leșinat în timp ce alerga, în urma unui șoc anafilactic sever

Tibi Ușeriu, cunoscutul ultramaratonist, împărtășește urmăritorilor paginii sale de Facebook momente grele prin care a trecut, după ce a suferit un șoc anafilactic sever, în timp ce își făcea alergarea de rutină.

„Îmi făceam alergarea de rutină. Din pricina unei alergii alimentare, am făcut un șoc anafilactic sever urmat de leșin. M-am trezit înfrigurat pe buza unui șanț lângă Blidereasa. Foarte confuz, cu vederea încețoșată.

De obicei alerg fără telefon. Acum, printr-o minune, îl aveam la mine. Iată cum muzica poate uneori salva oameni. Îmi sun familia. Vin după mine. Sunt hotărât să-mi revin. Dar leșin din nou pe locul mortului. Mă trezesc smuciturile ambulanței ISU Bistrița – Năsăud, SVSU Prundu Bârgăului și vocea paramedicilor”, povestește sportivul.

Tibi Ușeriu a fost transportat imediat la Spitalul Clinic Judetean de Urgență Bistrița, acolo unde i s-a pus o branulă în braț și un cocktail de substanțe în sânge.

„Încep să văd iar forme și culori. În 20 de minute am analizele de sânge făcute, un CT cranian și sunt văzut de trei medici specialiști, pe lângă medicul de gardă și asistentele. Ca simplu contribuabil nu a trebui să plătesc nici măcar un leu.

Nu vreau să dau nume, ci doar să Mulțumesc frumos și să felicit tot personalul medical începând de la șoferul de ambulanță, brancardieri, infirmiere și până la medicul specialist neurolog. Sunt oameni dedicați, care își iubesc meseria și o fac ca lumea.

La fel, mulțumiri conducerii spitalului și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud fiindcă au pus pe roate un asemenea serviciu medical profesionist și prompt. Vreme de cinci ceasuri cât am stat acolo am avut timp să observ că și restul pacienților au fost tratați exemplar. Am fost sincer impresionat.

Am plecat tot mulțumind și refuzând politicos internarea. Scăpat din nou la aer mă simțeam atât de bine, încât mi-a trecut pentru o clipă prin minte să reiau alergarea. Rațiunea a triumfat însă.

Am luat un taxi și am plecat acasă, nereușind să scap de sentimentul că trăiesc în prelungirile propriei vieți. Zic să criticăm mai puțin, să respectăm mai mult personalul medical în general și să învățăm să fim mai recunoscători. Viața e importantă”, a conchis Tibi Ușeriu.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU