Femeie rănită de un bolovan aruncat prin fereastra trenului București – Botoșani
Un tren care se îndrepta spre Botoșani a fost atacat cu pietre, luni seară, iar unul dintre bolovani a spart geamul unui vagon. Piatra nu a lovit niciun pasager, însă o femeie a fost rănită de cioburile care au zburat din geam și i-au atins fața.
Incidentul, unul șocant pentru o țară civilizată, s-a petrecut aproape de destinație, după ce garnitura a părăsit gara din Leorda.
În acel moment supra trenului s-au abătut mai multe pietre de undeva din câmp, iar unul dintre bolovanii de mari dimensiuni a nimerit geamul unui vagon, în care se aflau pasageri.
Din fericire, piatra a trecut la câțiva centimetri pe lângă capul unei femei, și a aterizat între scaune, dar pasagera de 54 de ani a fost ranită de câteva cioburi, care au zburat din geam și i-au atins fața.
Trenul și-a continuat drumul până la Botoșani, unde călătorii au dat declarații la Poliție. În același timp, mai multe echipaje de poliție au plecat în zonă pentru a încerca să identifice grupul de persoane care ar fi atacat cu pietre trenul.
Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru distrugere, loviri și alte violențe.