Lovesc intenționat cu mașina o ursoaică și puii ei, care le confiscaseră mâncarea – video

Un grup de turiști ce se opriseră să mănânce la marginea pădurii a atras atenția unei ursoaice cu doi pui, care, fără prea mult protocol, și-a asumat proprietatea merindelor.
În timp ce turiștii, care s-au refugiat în mașină, comentează amuzați întâmplarea, o altă mașină năvălește peste ursoaică și pui încercând să-i lovească.
Claxoanele și pietrele aruncate de pasagerul din mașina ce a năvălit în peisaj o fac pe ursoaică să devină agresivă, năpustindu-se peste turiști pentru a-și apăra puii în fața pericolului.
Filmarea se încheie cu un strigăt panicat al uneia dintre femeile care se aflau în mașina din care a fost filmată scena.
Din fericire, din imagini, pare că ursoaica și puii n-au avut de suferit, reușind să se ferească din calea mașinii.
Gestul celui care a intrat cu mașina peste ursoaică și pui poate fi considerat ca a fi unul patologic, al unei persoane lipsite de empatie și dragoste de animale, natură și viață. Dar, după cum știți, sunt mulți de felul acesta…

