Vaslui. Un bolnav care locuieşte chiar lângă spital, izolat în casă din cauza COVID, a aşteptat o ambulanţă 24 de ore

18 Feb 2021 | scris de Monica Pavelescu

La Vaslui se poate întâmpla orice! Spre mirarea celor cu uzul rațiunii, un pacient deja izolat în casă, din cauza CVOD, dar care începuse să manifeste simptome  ale bolii destul de grave, a fost pasat de la o instituţie la alta, durând 24 de ore până să fie preluat de ambulanță.

Vaslui. Un bolnav care locuieşte chiar lângă spital, izolat în casă din cauza COVID, a aşteptat o ambulanţă 24 de ore

Situaţie este cu atât mai greu de înțeles cu cât locuinţa sa, în care se afla izolat alături de soție, este gard în gard cu spitalul unde trebuia să ajungă.

De altfel, şi cei de la dispecerat, cu care a discutat, i-au spus să aştepte acasă ambulanţa...

Întreaga istorie a fost făcută publică de  Gabi Jugaru, pe pagina sa Facebook. 

Potrivit lui Jugaru, după ce fiica sa a fost confirmată cu COVID-19 şi izolată la domiciliu, soţul ei a început să se simtă foarte rău: tuşea, avea febră şi respira greu.

Nu avea cum să iasă din casă, fiind un contact direct al soţiei sale şi nicio ambulanţă nu a venit să îi recolteze probe pentru testul COVID sau să îl preia, având în vedere că se simţea foarte rău.

Jugaru şi-a vărsat frustrarea pe Facebook, acolo unde a povestit întreaga situaţie 

”Din păcate, şi Vasluiul îşi merită “renumele”! Fii-mea cea mare, testată pozitiv Covid, dumincă, la UPU Vaslui. Carantină la domiciliu.

Soţul ei, de ieri dimineaţă, are simptome. Evoluţie fulminantă, febră, tuse, respiraţie greoaie etc. Apel dimineaţa, la 9.40, la 112. I se spune să sune la DSP. La 9:47, apel la DSP. Ei spun că vor informa ambulanţa să trimită o maşină.

Maşina nu a ajuns nici până la ora la care scriu (au trecut 13 ore şi ceva!). La 18:36, în urma unui alt apel la DSP, i se spune că solicitarea ei a fost înregistrată la…11:42 şi trimisă către Ambulanţă!

Cei de la Ambulanţă afirmă că ei nu au trimis maşina pentru că nu au mail de la DSP.

Ironia face ca blocul în care locuiesc să fie lipit de gardul Spitalului Judeţean, unde i-ar fi dus maşina de la Ambulanţă, doar că nu i se permite să iasă din apartament, pentru că e în izolare”, a povestit comediantul.

Tot pe Facebook, Jugaru a lansat o ploaie de invective la adresa sistemului medical din România, care, din motive de decenţă, nu pot fi reproduse, dar pe care le găsiţi pe contul de Facebook al artistului.

Ulterior, Jugaru a revenit pentru a preciza că situaţia s-a dezamorsat, dar abia după 24 de ore.

”De dimineaţă, la aproape 24 de ore după primul apel, cei de la Ambulanţă au sunat şi au anunţat că vor sosi la domiciliu.

Au ajuns după încă aproape o oră şi au recoltat probe pentru testul PCR. Se aşteaptă rezultatul. Sănătate tuturor şi mulţumim pentru reacţiile voastre, prieteni! Sănătate, că-i mai bună decât toate!”, a scris Gabi Jugaru.

Autorităţile sanitare vasluiene au precizat că s-a intervenit în cel mai scurt timp posibil, dar că doar atât s-a putut din cauza resurselor umane insuficiente, aflate la dispoziţie.


CLICK - Follow us on Google News