Vatra Dornei. Tânăr, mort pe masa de operație, în timpul unei operații la cot
Valeriu Stoilov, un tânăr în vârstă de 28 de ani, care a ajuns la Spitalul Vatra Dornei, județul Suceava, după ce s-a accidentat la un meci de fotbal cu prietenii, și a murit în timp ce era operat la cot.
Tânărul, cercetător la Centrul de Economie Montană “CE-MONT” din Vatra Dornei, a suferit un accident banal la un meci de fotbal cu prietenii.
Pentru că avea dureri, el s-a prezentat la spital la finele săptămânii trecute.
După investigații, medicii i-au comunicat că are nevoie de o intervenție chirurgicală de rutină, pentru că avea fractură de cot, și l-au programat pentru operație pe 15 martie.
Numai că, imediat după ce a fost anesteziat, pacientul a intrat brusc în stop cardio-respirator și nu a răspuns ulterior manevrelor de resuscitare.
Conducerea unității a derulat o anchetă internă și așteaptă acum rezultatele efectuării necropsiei pentru că nu se cunoaște din ce cauză a intrat tânărul în stop cardio-respirator.
Cristian Rusu, directorul medical al spitalului din Vatra Dornei, a declarat că tânărul a fost internat în spital pe 13 martie, urmând ca pe 15 martie să fie operat.
După internare, pacientului i s-au făcut analize și investigații preoperatorii și s-a stabilit că acestea nu avea nici o altă afecțiune.
Directorul medical a confirmat faptul că tânărul a intrat în stop cardio-respirator după ce a fost anesteziat, dar a fost resuscitat.
Numai că a intervenit un al doilea stop cardio-respirator. Tânărului i s-au efectuat manevre de resuscitare o oră și jumătate, dar fără succes, așa că s-a declarat decesul.
Cristian Rusu spune că anestezia a fost făcută de un medic cu experiență și care nu a avut probleme anterior în sala de operație.
Directorul medical al spitalului a declarat media că, din informațiile pe care le are, tânărul ar fi fost testat dacă are sau nu alergii la substanțele cu care a fost anesteziat.
Cu ochii în lacrimi, mama tânărului de 28 de ani a povestit cum a fost sunată de medici și anunțată că fiul ei este mort. A rămas șocată la telefon și a întrebat cum este posibil să moară de la o mână ruptă.
A venit apoi la spital și a discutat cu medicul anestezist, despre care spune că tremura, iar în momentul în care a întrebat ce s-a întâmplat la anestezie, acesta i-a reproșat mamei că îl deranjează.
Femeia vrea să afle adevărul despre moartea fiului ei și va depune plângeri peste tot. Ea spune că tânărul nu avea nici un fel de problemă medicală și practica sporturi.
Mama este de părere că medicul anestezist e mult prea bătrân și ar trebui să îi lase pe cei mai tineri să vină în spital și să profeseze, ”să nu mai omoare oameni cu zile“.
Cazul este cercetat și de polițiști, care au deschis dosar pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, dar și de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Și anchetatorii așteaptă rezultatele necropsiei, urmând ca ulterior să stabilească circumstanțele în care s-a produs tragedia.