
Tatăl unei victime de la Colectiv somat, cu executare silită, să plătească 100 de lei cheltuieli judiciare

Tatăl lui Alexandru Hogea, unul dintre tinerii care și-au pierdut viața în incendiul de la clubul Colectiv, afirmă într-o postare pe Facebook că a primit o somaţie pentru plata a 100 de lei cheltuieli judiciare, sub amenințarea executării silite, pentru că, alături de părinții altor victime, a solicitat urgentarea procesului.
”Salut, dragul nostru Alexandru, Au trecut 4 ani şi 9 luni. Cum este Raiul astăzi? Cum se vede viaţa noastră de acolo?
După cum îţi spuneam în iunie, statul român ne-a «tras de urechi» că am îndrăznit să cerem urgentarea dosarului în care sunt anchetaţi criminalii voştri, obligându-ne la plată sumei de 100 lei cheltuieli judiciare.
Mai mult decât atât, zilele trecute am primit o somaţie pentru plata sumei respective dacă nu vrem să fim executaţi silit.
Le «înţeleg» raţionamentul. Cum îndrăznim noi, câţiva părinţi ai căror copii au murit la Colectiv, să le cerem procurorilor ce se ocupă de acest caz, să finalizeze cercetările şi să trimită dosarul în instanţă?
Nu au trecut decât 3 ani şi 10 luni de când am depus plângerea penală. Suntem chiar tupeişti, având în vedere că procesul mineriadei este abia la început”, a scris Narcis Hogea, într-o postare de pe Facebook.
Cu siguranță, somația e prevăzută în vreun paragraf al unei legi, care nu ține cont de oameni, de sentimente, de trăiri, dar, marea problemă în acest caz rămâne prelungirea duratei acestui proces…
Alexandru Hogea este victima cu numărul 60 al tragediei de la Colectiv. Tânărul de 19 ani era student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, din cadrul Politehnica Bucureşti. El a fost grav rănit în incendiul de la Colectiv, dar a murit ulterior, într-un spital din Austria.
Incendiul de la Colectiv, care s-a produs în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, a provocat moartea de 65 de persoane.