A încetat din viață dirijorul Voicu Enăchescu. Dumnezeu să-l odihnească!

19 Noi 2022 | scris de Cristina Romanescu

Dirijorul Voicu Enăchescu a încetat din viață sâmbătă, 19 noiembrie, la vârsta de 79 de ani, a anunțat Radio România Cultural. Fiul acestuia, comentatorul sportiv Vlad Enăchescu, a confirmat informația.

A încetat din viață dirijorul Voicu Enăchescu. Dumnezeu să-l odihnească!

Voicu Enăchescu a fost unul dintre reperele mișcării corale din România, deținător a numeroase premii internaționale, acordate atât Corului de Cameră Preludiu, al cărui fondator era, cât și artei sale dirijorale, .

Născut pe 24 mai 1943, în localitatea Brănești, județul Dâmbovița, Voicu Enăchescu a absolvit Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București, unde i-a avut ca profesori pe Zeno Vancea, Alexandru Pașcanu, Petre Crăciun, Constantin Romașcanu.

Pasiunea pentru dirijatul coral a prins contur în toamna anului 1972, când a înființat un grup coral alcătuit din studenți ai Universității Bucuresti și ai Conservatorului - Corul de Cameră Preludiu, ansamblu ce avea să devină unul dintre cele mai titrate și apreciate ansambluri corale din Romania.

În cei peste 40 de ani de existența, Corul Preludiu a realizat peste 300 de înregistrări radio și TV, un disc Electrecord și trei CD-uri, peste 1500 de concerte în țară, în Europa, Asia, Statele Unite ale Americii, participări la festivaluri de referință, potrivit Operei Naționale din Iași.

Din 1991, Voicu Enăchescu a fost director al Centrului Național de Artă Tinerimea Română, iar din 1998 a fost președinte al Asociației Naționale Corale din România.

Voicu Enăchescu a fost căsătorit cu marea soprană Eleonora Enăchescu, decedată în septembrie 2015.


CLICK - Follow us on Google News