Un băieţel de 6 ani și-a pierdut viața, din cauza meningitei, la câteva ore după ce a fost acuzat de medici că se preface

04 Iun 2019 | scris de Anita Raicu

În ultimul timp ne conformăm tentației de a considera că toate lucrurile merg prost doar în România, că nu este deloc așa, că reprezentanții sistemului sanitar pot trata superficial o problemă gravă, o demonstrează și informația prezentată de mirror.co.uk.

Un băieţel de 6 ani și-a pierdut viața, din cauza meningitei, la câteva ore după ce a fost acuzat de medici că se preface

Un băieţel de numai șase ani s-a stins sub privirile mamei sale, de meningită, după ce doi medici şi doi paramedici aflaţi de gardă în momentul în care Oliver a fost adus la spital pentru îngrijiri, au considerat că băiatul nu are mai mult decât un “virus normal la copii” şi că se preface pentru a nu merge probabil la şcoală.

Mama băiețelului, Georgie Hall, profesoară la ciclul primar, însărcinată în luna a șaptea, a declarat în cadrul anchetei  că fiul său a avut dureri de cap şi maxilar în seara de dinaintea tragediei, iar a doua zi dimineaţă prezenta dureri groaznice de stomac şi avea febră. 

Ea mai spune că nu a putut însă să găsească un loc liber la analize de urgenţă, locurile fiind ocupate de programări făcute până spre după amiază.

Bryan Hall, tatăl lui Oliver, la rândul său profesor, a declarat că și el și soția sa urmaseră cursuri medicale de pediatrie, la școală, și că au evaluat corect starea gravă în care se găsea fiul lor. “Era bolnav într-un fel în care n-a mai fost vreodată. “Amândoi am bănuit meningita. Ne-au făcut să ne simţim ca şi când habar nu avem despre ce vorbim", spus tatăl.

Când au ajuns să fie consultați, Oliver avea o erupție cutanată și respira greu. Mama băiatului susține că paramedicul Graham Scott a spus că fiul său se preface şi a întrebat-o dacă a căutat simptomele pe Google.

După consult, medicii au dat asigurări că starea de sănătate a lui Oliver este una sigură, că suferă de un "virus normal la copii", și au decis să nu-l interneze și să-l trimită acasă. 

"M-au asigurat că era destul de bine să se întoarcă acasă. Au respins diagnosticul de meningită. Mi s-a spus că totul era bine și mi s-a spus să am încredere în profesionişti”, a declarat mama.

La câteva ore distanţă, starea lui Oliver s-a deteriorat și a fost dus de urgenţă la spital, unde a intrat în arest cardiac şi a murit.

Potrivit Mirror, profesorul Nigel Klein, din spitalul Great Ormond Street, a declarat că Oliver ar fi putut supraviețui dacă ar fi fost tratat mai devreme.

Ancheta continuă, e de urmărit dacă și în Marea Britanie cazurile de malpraxis de acest gen sunt privite cu la fel de mare lejeritate ca în România.


CLICK - Follow us on Google News