Scandalul de la Secţia 16. A murit şi cea de-a doua victimă a polițiștilor, la trei săptămâni după prima

29 Mar 2021 | scris de Monica Nistor

În 5 martie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a trei poliţişti de la Secţia 16 Poliţie din Capitală acuzaţi că au bătut în septembrie anul trecut doi tineri în zona Eroii Revoluţiei.

Scandalul de la Secţia 16. A murit şi cea de-a doua victimă a polițiștilor, la trei săptămâni după prima

Alţi trei agenţi au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, iar faţă de unul nu a fost luată nicio măsură preventivă.

În urmă cu aproape trei săptămâni, una dintre cele două victime ale agresiunii a murit, din cauze aparent naturale.

În mod cu totul surprinzător, duminică, și cel de-al doilea bărbat implicat în acest caz a fost găsit mort în locuinţa unui cunoscut.

Cele două decese nu vor conduce la închiderea dosarului în care polițiștii sunt cercetați, pentru că agresorii au recunoscut deja faptele comise. 

_________________

În acest caz, procurorii Parchetului Capitalei au pus sub acuzare 9 poliţişti, pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi tortură.
 
În septembrie 2020, doi tineri au reclamat că au fost bătuţi de poliţişti în zona Eroii Revoluţiei din Capitală, după ce le-au atras atenţia agenţilor că nu poartă mască de protecţie şi dau amenzi fără temei.

Unul dintre tineri a spus că poliţiştii i-au pus cătuşe la mâini şi l-au lovit cu bastoanele, cu pumnii şi picioarele, după care l-au băgat într-o dubă a poliţiei şi l-au dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde ar fi fost torturat.

Procurorii spun că, pe 1 septembrie 2020, în jurul orei 01,45, agenţii de la Secţia 16 au organizat un filtru în zona străzii Calea Şerban Vodă din Bucureşti, context în care au fost abordaţi de cei doi tineri, care le-au adresat reproşuri cu privire la faptul că nu purtau măşti de protecţie.

"În aceste împrejurări, în scopul pedepsirii uneia dintre persoanele vătămate pentru reproşurile adresate, 7 dintre inculpaţi, având asupra lor armamentul din dotare, au lipsit-o în mod ilegal de libertate, încătuşând-o şi transportând-o împotriva voinţei sale pe un teren viran situat la periferia municipiului Bucureşti, Sectorul 4, unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violenţe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare şi inferioare, dar şi în zona degetelor mâinilor şi tălpilor.

Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante. În tot acest timp, ceilalţi doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate asupra persoanei vătămate. După exercitarea actelor de violenţă, victima a fost abandonată pe respectivul teren viran", spun procurorii.


CLICK - Follow us on Google News