Povestea unei bunici cu COVID: «Încă trăieşte şi avem donatori, dar sunt închise Centrele de Transfuzii!»

04 Oct 2020 | scris de Ioana Tomozei

O clujeancă relatează pe pagina sa de Facebook o întâmplare ce demonstrează că în anumite segmente din sistemul medical românesc există o inerție care îl împiedică să devină mai eficient, mai reactiv.

Povestea unei bunici cu COVID: «Încă trăieşte şi avem donatori, dar sunt închise Centrele de Transfuzii!»

Pe scurt, bunica celei care a povestit întâmplarea pe Facebook s-a îmbolnăvit de COVID-19. Medicii, care, în condițiile date, i-au mai dat câteva ore de trăit, au oferit totuși speranțe în cazul în care i s-ar administra plasmă convalescentă, de la pacienții vindecați.

Familia a reușit să convingă patru persoane să doneze plasmă, numai că, spre stupoarea tuturor, ceea ce părea a fi un proces simplu s-a dovedit a fi unul mult mai complicat, pentru că în weekend centrele de transfuzii sanguine nu lucrează...

Probabil că există într-adevăr o problemă în ceea ce privește numărul celor care deservesc respectivele centre, dar în același timp, nu putem să nu realizăm că administrația geme de oameni care, în lipsa digitalizării, fac doar birocrație.

”Bunica mea este grav bolnavă... Şi nu doar ea.. Şi România noastră e grav bolnava! Sunt revoltata, epuitată şi întristată..

Să vă povestesc pe scurt toate obstacolele prin care am trecut şi încă mai trec. Bunica mea a fost depistata cu Covid19, situaţia s-a agravat, au internat-o la Spitalul din Dej, doar că aici nu exista secţie de Covid şi nici tratament pentru aşa ceva.. Deci trebuia dusa la Cluj! 

Doar că în Clujul nostru nu mai exista locuri, desi la televizor s-a zis că sunt echipaţi, sunt multe locuri, totul în regula.. Că urmare, noi din familie ne-am unit şi am dat telefoane peste tot, în toate oraşele, la toate spitalele să găsim noi un loc pe secţia de Covid.

Deci NOI să găsim un loc la spital, desi logic vorbind nu ar fi fost treaba noastră.. Dar dacă doctorii au zis: "Nu avem loc, asta este, nu avem ce face"; am înţeles că "durerea" în cot e mare.. Asta că să mă exprim decent..

Următoarea zi au zis că presiunea e prea mare şi au primit mai multe telefoane din toate părţile aşa că sunt nevoiţi să o primească pe bunica la Cluj.. Zis şi făcut!”, povesteşte, pe Facebook, clujeanca, actriţă.  

Singurul tratament care ar putea-o ajuta pe bunica clujencei este transfuzia de plasmă, care, pe căi normale a fost aproape imposibil de găsit.

”Doar că în acea noapte s-a mai degradat situaţia şi nu au mai avut loc la terapie intensiva, astfel au transportat-o la Spitalul din Bistriţa. Aici s-a discutat că bunica mea ar mai avea o şansă, dacă cineva care a avut Covid i-ar dona sânge pentru plasma!

Cei din Bisrita au luat legătura cu noi spunând că au făcut cerere la DSP pentru plasma, dar daca am găsi şi noi donatori ar fi şi mai rapida intervenţia. Ne-am apucat iar de dat telefoane, deoarece niciunul din noi nu am avut virusul şi nu am fi compatibili pentru asta...

Am găsit chiar 4 donatori, oameni minunaţi care sunt dispuşi să ajute străini! Mai rar aşa ceva... Dar ce să spun că nu am rezolvat nimic! Acum vine partea şi mai penibila: CENTRELE DE TRANSFUZII SUNT ÎNCHISE ÎN TOATĂ ROMANIA CĂ E WEEKEND!

Adică bunica e pe moarte şi trebuie să aştepte până luni pentru programare! Deci să ne înţelegem.. Pentru PROGRAMARE! Adică tu mergi să donezi sânge pentru că vrei să salvezi un om, dar nu se poate pentru că nu ai programare..

La telefon ni s-a spus că doar de luni încolo şi cu PROGRAMARE, deci s-ar putea şi de miercuri încolo pentru că sunt alţii la rand... Şi bunica aşteaptă plasma de 2 zile... ”, scrie clujeanca.

Ni s-a spus că bunica nu mai are de trăit doar ore şi că ieri trebuia să moara! Dar n-a murit! Încă trăieşte şi avem donatori, dar NU SUNT DESCHISE CENTRELE DE TRANSFUZII ŞI NICI PROGRAMARE NU AVEM!!! Am dat alte telefoane să insistam la Centrele de Transfuzii..

Am şi găsit o adresa, că urmare, azi dimineaţă ( de la ora 8:00 s-a dus unul dintre donatori acolo, doar că după 10 minute m-a sunat că toate asistentele se uitau la ea că la o nebuna şi nu o bagă în seama pentru că nu are PROGRAMARE şi ne-au mai informat că donarea asta durează 3 săptămâni, adică doar după 3 săptămâni vin rezultatele din Bucureşti.

Batjocură totala! Cât să mai aşteptăm? Ce e de făcut? Bunica ne-a sunat să-şi ia rămas bun.. Nu doresc la nimeni... Simt că daca ar fi fost invers, bunica ne-ar fi salvat! Are o iubire infinita pentru noi! Eu am o mustrare de conştinta incredibila..pentru că stau neputincioasa... Şi nu stiu ce mai am de făcut…”, a mai scris clujeanca.

La câteva ore de la prima postare, clujeanca a revenit precizând că în cele din urmă, în urma apelului făcut pe Facebook, că s-a găsit plasmă pentru bunica ei.

”Aş vrea să menţionez câteva lucruri, să-i mulţumesc tuturor cadrelor medicale care au colaborat acum cu noi şi ne-au ţinut la curent cu toate detaliile legate de bunica, medicilor, asistenţilor şi instituţiilor care au ajutatat cu suflet: Centrul de Transfuzii Bucureşti, Centrul de Transfuzii Bistriţa, Salvarea care a transportat plasma pentru bunica mea, Spitalul de Urgenta Bistriţă, Spitalul Municipal Dej, Spitalul clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj.

Se pare că unii ne-au auzit şi exista oameni cu suflet! Aş dori să-i mulţumesc şi donatorului anonim pentru grupa de sânge rara! DONATI PLASMA! SALVAŢI VIEŢI! LUPTA ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI!

Vă mulţumim tuturor pentru susţinerea pe care ne-aţi oferit-o!  Vă mulţumesc din suflet pentru fiecare în parte: care aţi postat, ne-aţi susţinut şi ne-aţi ajutat atât sufleteşte cât şi cu soluţii! Se pare că prin asta dovedim că în continuare suntem mulţi dintre noi uniti într-o cauza serioasa”, a concluzionat clujeanca. 


CLICK - Follow us on Google News