UK. Cum s-a răzbunat un chiriaș român după ce a fost dat afară de proprietar din cauza datoriilor mari acumulate

24 Ian 2020 | scris de Monica Pavelescu

Proprietarul unui apartament din Barking, Essex, s-a ales cu o pagubă destul de mare din cauza unui chiriaş român, pe care l-a dat afară după ce nu i-a mai plătit serviciul timp de mai multe luni şi a acumulat datorii de peste 6.000 de lire sterline la întreţinere.

UK. Cum s-a răzbunat un chiriaș român după ce a fost dat afară de proprietar din cauza datoriilor mari acumulate

Supărat că a fost dat afară din cauza datoriilor, un român s-a răzbunat pe proprietar devastându-i apartamentul şi lăsându-i drept ”amintire” un frigider plin de alimente în descompunere și viermi.  

Tabloidul britanic Daily Mail publică imagini cu  mizeria lăsată în urmă de român în apartamentul în care a locuit - frigiderul a fost invadat de viermi, după ce a lăsat în interior alimente şi l-a scos intenţionat din priză.

Deşi se acumulase o datorie de 6250 de lire la întreţinere, proprietarul nu-şi mai poate recupera acești bani deoarece chiriaşul nu lucra şi nici nu avea proprietăţi pe teritoriul Angliei. În plus, britanicul trebuie să plătească din buzunarul propriu serviciile de curăţenie şi reparaţiile.

Proprietarul a aflat că românul nu era la prima abatere, fiind evacuat şi din alte locuinţe și a hotărât să dea în judecată agenţia imobiliară pentru neglijență în cazul analizei bonității clientului. 

roman chirias uk frigider viermi


CLICK - Follow us on Google News