Codin Maticiuc: «Ce nu înțeleg este de unde a apărut grija autorităților pentru sănătate? Sau de când?»

02 Noi 2020

Într-o postare făcută pe Facebook, Codin Maticiuc, recent infectat cu coronavirus, își expune punctul său de vedere asupra situației în care ne aflăm, punând în discuție măsurilor de restricție adoptate.

Codin Maticiuc: «Ce nu înțeleg este de unde a apărut grija autorităților pentru sănătate? Sau de când?»

De asemenea, Maticiuc atrage atenția asupra modului în care, brusc, atenția autorităților s-a îndreptat către sistemul sanitar, uitat de toate guvernările care s-au succedat în ultimii 30 de ani, în care nu s-au făcut investiții majore, și, și mai grav nu exită un plan în acest sens.

"Părerea mea despre covid19.Nu mi-a cerut-o nimeni, poate nu va interesează dar eu mi-o exprim oricum.

În primul rând acest virus există (Jesus fucking Christ nu-mi vine să cred că trebuie să încep cu asta). Există dar este mai puțin nociv și mai puțin transmisibil de cât s-a crezut la început. Ca a fost prost evaluat sau că a suferit deja o mutație, greu de spus.

TOTUȘI el încă are un procent de victime sigure: oameni în vârstă, oameni cu alte probleme de sănătate. Nu toți au norocul meu și al familiei mele pentru care covid19 a fost cea mai ușoară răceală din viața noastră.

Primul lockdown l-am înțeles. Nu știam cu ce ne confruntăm și trebuia sa ne protejăm. Măsurile de acum însă? Hai sa le discutăm. 

E normal sa avem grijă și sa mai apasăm câte o frână pentru a fi siguri ca avem locuri la ATI. Frână înseamnă mască în locuri închise, înseamnă spălat pe mâini, înseamnă anumite norme de distanțare chiar impuse. Până aici cred ca toți cei care știu ca pământul e rotund suntem de-acord.

Cu ce nu sunt de-acord? Cu exagerările în general. Nu sunt de-acord sa port masca în aer liber când ma plimb și sunt singur pe stradă. Dacă ajung la Universitate într-o mare de oameni o sa mi-o pun de îndată singur. Cred ca oamenii în vârstă și cei cu comorbiditati știute ar trebui să aibă chiar mai multă grijă decât ceilalți.

Cu ce nu mai sunt de-acord? Cu măsurile neegale, de legile  cu dublu-standard. De ce nu funcționează restaurantele chiar și cu o distanțare rezultată dintr-un procent de ocupare de 50% dar companiile aeriene zboară cu avioanele pline și pasagerii umăr la umăr? Da, vorbesc de cursele spre Istanbul de exemplu unde NU e nevoie de test covid înainte. De ce poți sa ieși la o terasă în aer liber și nu poți merge pe Arena Națională tot în aer liber unde e posibilă orice distanțare imaginabila?

Suntem noi mai catolici decât Papa? Fie. Suntem. Ce nu înțeleg este de unde a apărut această grijă a autorităților pentru sănătate? Sau de când? S-au împlinit de curând 5 ani de la Colectiv și peste 30 de ani la revoluție.

Spitalele noastre sunt groaznice. Rezervele nu au băi, infecțiile nozocomiale sunt la ele acasă. UK? Franța? Sa închidă țara căci coronavirus este problema lor unică în sistemul sanitar. Noi de ce nu arătăm dezinteresul obișnuit pentru bolnavi de data asta? Sa înțeleg ca s-a trezit guvernul și cum câștigăm lupta cu covidul se apucă de spitale?

Mi-ar plăcea sa văd mai mult curaj la guvernanții noștri. Și poate deschidere. Să văd cum se întreabă "cum sa facem sa meargă businessurile". Sa caute soluții. De închis e tare ușor. 

Nu luați în seamă penultimul paragraf. L-am scris și eu din frustrare. Protejați-va. Eu cum termin cu izolarea  și boala ma reapuc de inițiativa mea #spitalepublicedinbaniprivati. Termin secția de hematologie pediatrica și cred ca voi continua tot la etajul 7 de la Fundeni, sectia nefrologie pediatrica.

Și cândva, când voi termina la Fundeni cred ca dau o fuga la Craiova sa vad ce pot face și acolo la oncologie. Las la comentarii cum puteți ajuta și voi. Sănătate vă doresc", a scris Codin Maticiuc, pe pagina sa de Facebook.


CLICK - Follow us on Google News