Constantin Simirad, fostul primar al Iașiului, a murit de COVID

29 Mar 2021 | scris de Monica Nistor

Fostul primar al Iaşiului, Constantin Simirad, a murit de COVID-19 în cursul nopţii de duminică spre luni, la o săptămână după a fost internat la secția de terapie intensivă a Spitalului de Neurochirurgie din oraș.

Constantin Simirad, fostul primar al Iașiului, a murit de COVID

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Florin Grămadă, a declarat că Simirad a fost transferat în cursul serii de duminică la Spitalul ”C.I.Parhon”pentru a face dializă din cauza unor probleme care s-au acutizat.

Constantin Simirad s-a născut pe 13 mai 1941. El a fost unul dintre cei mai longevivi primari ai Iaşiului, în perioada 1992-2003.

Din 2003 și până în 2006, Simirad a fost numit apoi ambasador al României în Cuba.

Simirad a intrat în politică în 1991 în Partidul Alianţa Civică. Ulterior, în 1998 el a demisionat din PAC şi a înfiinţat Partidul Moldovenilor, pe care l-a condus până în 2002 când a fuzionat cu PSD şi a devenit vicepreşedinte al acestei formaţiuni politice. În perioada 2002 - 2009 a fost membru PSD.

În 2008, Constantin Simirad a devenit șeful Consiliului Județean Iași, după ce a candidat la alegerile locale pe listele PSD.

În septembrie 2009, Constantin Simirad a fost exclus din PSD după ce şi-a declarat susţinerea pentru Traian Băsescu în campania pentru alegerile prezidenţiale.


CLICK - Follow us on Google News