Grecia. Un copil le mulțumește pompierilor români cu apă rece, plăcinte şi porumb fiert, pentru că îi protejează satul

13 Aug 2021 | scris de Monica Nistor

Pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a fost postată încă o poveste despre întâmplările prin care trec pompierii români plecaţi să stingă flăcările în Grecia.

Grecia. Un copil le mulțumește pompierilor români cu apă rece, plăcinte şi porumb fiert, pentru că îi protejează satul

”Ne-au mişcat gesturile localnicilor… Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne aşteptam la aşa o mare recunoştinţă. Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau ”Bună ziua” şi ne zic „Mulţumesc!”.

Toţi cei care ne-au ieşit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”, spun pompierii.

Ei spun că o surpriză extrem de emoționantă le-a fost făcută de un copil, care i-a vizitat vineri dimineaţă.

”A venit cu plăcinte şi porumb fiert, drept mulţumire pentru că îi protejau satul”, au transmis pompierii.

În aceste ultime zile a fost depus un efort considerabil din partea pompierilor pentru limitarea propagării incendiilor, însă au avut parte şi de momente cu o mare încărcătură emoţională, care le-a dat putere şi i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare. Mulţumim, Grecia!”, mai scriu pompierii români.

Pompierii români intervin vineri, în a şasea zi a acţiunii din Grecia, pentru stingerea incendiilor din zona localităţilor Metochi şi Kalyvia.


CLICK - Follow us on Google News