Studiu. Cercetătorii investighează dacă după infectare organismul atacă în mod eronat creierul

30 Oct 2021 | scris de Cristina Romanescu

COVID poate avea efecte inclusiv asupra activității creierului, arată un studiu realizat în Statele Unite, în care au fost analizați peste 200.000 de pacienți infectați.

Studiu. Cercetătorii investighează dacă după infectare organismul atacă în mod eronat creierul

Medicii au descoperit că aproximativ 13% din aceștia au fost diagnosticați pentru prima dată cu o afecțiune psihiatrică sau neurologică la șase luni după îmbolnăvire.

Potrivit surselor medicale citate de Business Insider, episoadele psihotice pot duce la consecințe dramatice atât pentru pacienți, cât și pentru cei din apropierea lor. De mai bine de un an, există dovezi că infectarea cu SARS-CoV-2 poate produce tulburări psihice.

De exemplu, la o zi după ce a prezentat simptome, un bărbat în vârstă de 30 de ani, care nu avea antecedente de tulburări mintale, a început să creadă că poate vorbi cu rudele sale decedate și devenise convins că Apocalipsa este iminentă.

În urma studiilor, specialiștii cred că, de fapt, după infectare, sistemul imunitar atacă sistemul nervos central.

Din această cauză, anticorpii a căror sarcină este să atace sursa infecției, atacă de fapt proteinele din creier, la care nu au în mod normal acces, grație unei bariere naturale, compromisă de coronavirus.

Astfel, apare un tip de encefalită, o reacție autoimună care produce inflamarea creierului, ceea ce poate cauza psihoze.


CLICK - Follow us on Google News