Confruntare între CTP şi Guran: «Ceauşism congenital» vs «Să fim atenţi cum îmbătrânim, domnule Popescu!»

06 Feb 2020 | scris de Anita Raicu

Dacă v-ați imaginat vreodată cum s-ar verbaliza o controversă între Cristian Tudor Popescu și Moise Guran, iată că dorința vi s-a împlinit, cei doi schimbându-și deja primele ”lovituri”, iar sfada lor se pare că poate continua...

Confruntare între CTP şi Guran: «Ceauşism congenital» vs «Să fim atenţi cum îmbătrânim, domnule Popescu!»

Totul a început de la comentariul făcut de Cristian Tudor Popescu în rubrica lui săptâmânală de la Europa FM, ”Judecata de Joi“, în care a criticat opiniile exprimate de Moise Guran, într-un articol publicat în 2014, despre modul în care a acționat armata în diferite momente istorice, în special în decembrie 1989. 

CTP l-a acuzat pe Moise Guran că ”justifică omorârea civililor la Revoluţie“. 

”Nu obişnuiesc să comentez vorbele şi acţiunile jurnaliştilor. Fiecare cu gândirea lui, după cum îl taie capul. Acum însă, sunt obligat s-o fac în cazul dlui Moise Guran. Nu pentru că a renunţat definitiv să mai fie jurnalist şi a intrat în politică. Cum ştiţi, am participat anul trecut la emisiunea săptămânală «Piaţa Victoriei», moderată de Anca Simina, alături de dl Guran. N-am făcut-o cu plăcere. Nu m-au entuziasmat vreodată stilul forfotă, bălăriile logice apărute după sentinţe bombastice şi greşeli de informare ale domnului în chestiune“, a spus CTP. 

”N-am ştiut şi n-am fost în stare să-mi imaginez însă, mărturisesc, că dl Guran a putut să scrie şi să semneze aceste cuvinte: «Începând din 1866, la rebeliunea de la Iaşi, montată tot de agenţi ruşi, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma şi ţărani înfometaţi, şi orăşeni manipulaţi, şi anticomunişti cinstiţi. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat», a continuat Cristian Tudor Popescu.

”Afirmaţia că împuşcarea a mii de ţărani de către armată în 1907 a fost necesară, pentru că altfel desculţii dărâmau regatul României, este o tâmpenie de dreapta extremă înfiorătoare. Până aici, dl Guran poate fi încadrat în categoriile «capacitate intelectuală scăzută, lipsă de discernământ, manipulabil», cum o face Asociaţia 17 decembrie Timişoara, a răniţilor şi familiilor îndoliate din Revoluţie.

Însă a spune că armata a făcut bine că a tras în cetăţenii revoltaţi ieşiţi în stradă în decembrie 1989, la Timişoara, la Bucureşti, la Sibiu, la Cluj şi în alte oraşe ale ţării, deoarece altfel România ar fi sucombat ca stat, nu înseamnă numai prostie alfabetizată.

Nu înseamnă numai ceauşism congenital. Înseamnă o hâzenie pură, clocind în miezul sufletului. Asociaţia din Timişoara cere USR să nu promoveze în rândurile ei o persoană ca dl Guran. Eu nu cer nimic. Regret doar orice vorbă schimbată vreodată cu acest ins. Vă rog să mă iertaţi, stimaţi Europeni FM, şi vă asigur că asta nu se va mai întâmpla în această viaţă“, a fost de părere Cristian Tudor Popescu.

Moise Guran i-a oferit replica lui Cristian Tudor Popescu, tot la Europa FM, în emisiunea ”Deşteptarea“.

Guran spune că interpretările potrivit cărora el ar fi justificat uciderea de civili români de către Armata Română în timpul Revoluţiei din 1989 sunt răutăcioase. 

”Am primit un pumn în plex de la domnul Popescu. Aş vrea să precizez următoarele lucruri. Articolul pe care eu l-am scris în 2014 era în contextul invadării Ucrainei de către ruşi. Tot articolul, de la un capăt la celălalt, era despre state slabe care nu ştiu niciodată ce le-a lovit atunci când Rusia intervine.

Enumerarea pe care eu am făcut-o acolo ţine de controversa istorică şi, până la urmă, domnul Popescu sau Asociaţia ”17 decembrie“ din Timişoara se poate certa cu domnul Petre Roman despre dacă au fost sau nu agenţi ruşi la Revoluţie pe teritoriul României.

Dar vreau să precizez atât: că opiniile cu privire la diferite evenimente istorice, mai bine sau mai puţin documentate, sunt libere. Poate opinia mea de atunci, din 2014 a fost greşită. Categoric a fost greşită în privinţa a modului în care am formulat-o sau aş fi putut lăsa de înţeles că eu aş fi justificat omorârea civililor la Revoluţie. Asta este o interpretare răutăciosă“, a răspuns Moise Guran.  

Fostul jurnalist i-a mai transmis un mesaj personal lui CTP: să aibă grijă cum îmbătrâneşte.

”În legătură cu atacurile pure la persoană pe care domnul Popescu le-a desfăşurat acum folosind Europa Fm şi site-ul Republica, unde nici măcar nu s-a obosit să pună un link la articolul meu, ca să poată şi cititorii să-şi facă o opinie, aş vrea să spun doar atât: mie mi-a făcut mare plăcere să dezbat cu domnul Popescu la Europa FM. Aş mai face-o oricând cu aceeaşi plăcere, aş un respect deosebit pentru domnia sa şi aş vrea să-I transmit un singur lucru. Să fim atenţi cum îmbătrânim, domnule Popescu!“, a conchis Guran. 


CLICK - Follow us on Google News