CTP, despre protestatari: Nu știu nimic! Nu știu ce este dictatura, foamea sau libertatea!

30 Mar 2021 | scris de Monica Nistor

După cum era de așteptat, pentru unii dintre analiștii evenimentelor sociale sau politice petrecute în România perspectiva pe care o propun urmăritorilor lor despre protestatari s-a modificat.

CTP, despre protestatari: Nu știu nimic! Nu știu ce este dictatura, foamea sau libertatea!

Cumva le e greu să înțeleagă că o parte din cei încununați acum câțiva ani cu titlul ”frumoși și liberi” sunt și acum în stradă.

Și asta poate fi demonstrat cât se poate de simplu, protestele de antan din Piața Victoriei nu puteau ajunge la o asemenea anvergură, câteva sute de mii de persoane, fără ca cei huliți acum să nu fi fost acolo. 

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că protestatari anti-restricții fac parte din ”generația în neștire”, o generație care nu a prins ororile comunismului, dar care vorbesc despre o dictatură.

CTP crede că majoritatea celor ieșiți în stradă sunt tineri care nu știu să facă nimic, nu cunosc suferința sau foamea, dar scandează despre ele.

”M-am uitat cu atenție la cum arată acești manifestanți însetați de ”Libertate!”. Ce m-a înfiorat e că majoritatea lor covârșitoare sunt tineri, stimați cititori.

Cei mai mulți, în jurul vârstei de 20 de ani. Viguroși, tunși viking, plesnind de energie, filmând și filmându-se întruna cu smartfoane. Sunt cu toții crescuți după 1989.

Ei nu știu ce e aceea o dictatură.

Nu știu ce e aceea libertate.

Nu știu ce înseamnă un virus, o boală ucigătoare, spitalul.

Nu știu cum e suferința, nu știu cum arată moartea, pentru ei bătrânii nu sunt doar morți, nici nu există.

Nu știu să facă parte din altceva decât din găști de cartier și galerii de fotbal.

Nu știu ce e foamea despre care fac strigare.

Nu știu să vorbească, nu știu să gândească, nu știu decât să hăulească, la comandă, fără să înțeleagă prea mult ce.

Sunt generația care trăiește În Neștire.

Sunt produsul educației, mai exact al ignoranței primite acasă și la școală. Am văzut acum în stradă doar câteva mii. Din păcate, păcatele părinților, sunt mult mai mulți.

Sunt copiii României din ultimele 3 decenii, pe care n-au făcut-o ei, ci părinții lor.

Nu vreau să mă gândesc, gândiți-vă dumneavoastră, cum va arăta România următorului deceniu, 3 e deja prea mult.

România generației În Neștire.”, a scris CTP într-un editorial publicat pe platforma Republica.


CLICK - Follow us on Google News