Dan Bittman: «Medicii mă felicită că nu am tăcut. S-a ajuns ca pe vremea comuniștilor. E rușinos și trist după atâția ani de la Revoluție»

25 Ian 2021 | scris de Ioana Tomozei

Dan Bittman spune că din discuțile pe care le-a avut cu medicii a realizat că personalul medical este cumva redus la tăcere, speriat de faptul că orice luare de poziție le-ar putea închide accesul la funcții de conducere

Dan Bittman: «Medicii mă felicită că nu am tăcut. S-a ajuns ca pe vremea comuniștilor. E rușinos și trist după atâția ani de la Revoluție»

 - ''nu au cum să vorbească, pentru că li se pune un x, undeva într-un dosărel şi nu mai pot să acceadă la funcţii de conducere''. ''E ruşinos, e trist, după 31 de ani de la o Revoluţie'', a spus Bitmann la Antena 3.

''E o lipsă de coerenţă. De aici vine tot, din organizare, din lipsă de coerenţă. Se contrazic unii cu alţii, unii au dreptate mai multă decât alţii.

Mă întreb, nu ştiu, din 18 milioane de români, nu mai găsim specialişti, nu mai există oameni competenţi, nu mai vrea nimeni să facă un pas în faţă şi să spună: numai aşa trebuie făcut.

Am avut neplăcuta ocazie să stau de vorbă cu medici care mă felicitau pentru curaj şi îmi spuneau, că ei nu au cum să vorbească, pentru că li se pune un x, undeva într-un dosărel, nu mai pot să acceadă la funcţii de conducere, li se spune foarte clar, că ai grijă, că mai bine taci din gură, că o să te ţinem minte şi aşa mai departe.

Şi nu e vorba numai de medici aici. E vorba de o societate întreagă. S-a ajuns cam ca pe vremea comuniştilor, unde şi atunci când vorbeai şi spuneai bancuri cu Ceauşescu, cineva îţi punea un x, undeva, la un dosar. E ruşinos, e trist, după 31 de ani de la o Revoluţie'', a spus Dan Bittman la Antena 3.


CLICK - Follow us on Google News