Dr. Emilian Imbri: «Nu vă faceţi iluzii că vaccinul vă salvează total de la boală!»

14 Feb 2021 | scris de Ioana Tomozei

Medicul Emilian Imbri, managerul spitalului  de boli infecţioase ”Victor Babeş” din Bucureşti a relatat experienţa prin care a trecut după ce s-a vaccinat şi a descris modul în care a reacţionat organismul său atât după prima doză de ser, cât şi după rapel.

Dr. Emilian Imbri: «Nu vă faceţi iluzii că vaccinul vă salvează total de la boală!»

Managerul de la ”Victor Babeş” a ținut totodată să transmită şi un avertisment: ”Nu vă faceţi iluzii că vaccinul vă salvează să vă îmbolnăviţi!”. Medicul a și oferit exemple în susținerea afirmației sale, dar a și explicat la ce ajută vaccinarea.

”Eu am colegi aici care s-au pozitivat după prima doză, la două zile, şi au făcut boala. E firesc, vaccinul nu te apără de a te îmbolnăvi, deci, aceeaşi figură: mască şi aşa mai departe.

Am avut şi un coleg care a fost aşa de liniştit şi a zis: gata, acum sunt fericit, am pus armura pe mine, nu mai vine virusul! S-a pozitivat la două zile de la rapel, dacă vă vine să credeţi, şi stătea şi el mirat cum de a fost posibilă treaba asta.

Da, este posibil şi nu trebuie să ne mire. Paza bună este şi vaccinul, dar paza bună este şi să te fereşti să te îmbolnăveşti”, a punctat Emilian Imbri.

El a arătat însă că organismul unei persoane vaccinate este mai bine apărat şi face anticorpii necesari pentru a învinge boala.

”Nu mai e nevoie să cauţi plasmă prin piaţă, anticorpi de la alţii, că ai anticorpii tăi şi te aperi mai bine şi treci mai uşor prin boală”, a spus Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeş” din Bucureşti.

Medicul Emilian Imbri a mărturisit că a fost uşor trist după prima doză de vaccin anti-Covid-19 pentru că nu a avut reacţii la fel de puternice, precum colegii săi mai tineri, şi s-a temut că imunitatea sa nu a fost stimulată suficient. Testele făcute ulterior celor două vaccinări au arătat că medicul a căpătat anticorpi.

”Nu ştiu de ce astfel de reacţii nu apar şi după prima doză. Sincer vă spun, am întrebat, pentru că la vaccinarea pentru gripele noastre obişnuite, aşa-zisele gripe sezoniere, cine face o reacţie o face imediat după vaccinare.

De fapt, pentru gripele respective nu se face un rapel, se face doar un vaccin tetravalent, trivalent şi cu asta gata. Reacţiile sunt cam aceleaşi: dureri musculare, astenie, somnolenţă, dureri de cap, moleşeală, chiar şi febră.

Mi s-a spus că după prima doză de vaccin, se introduce practic acest „manechin”, dacă vreţi, această imitaţie a unei părţi din virus în organism şi organismul nu reacţionează. De exemplu, eu nu am reacţionat.

Nu că n-am avut niciun simptom, n-am schiţat nici măcar acolo, o brumă de anticorp, doi-trei anticorpi, să zic că răspunde organismul.

Am intrat uşor în îngrijorare: Domnule, chiar aşa de areactiv pot să fiu? Să fiu eu printre cei 5 la sută la care nu are niciun efect acest vaccin? Am fost uşor trist, vă spun sincer.”, a declarat Emilian Imbri pentru Digi24.

După rapel, în schimb, medicul a dezvoltat simptome specifice. 

”După rapel, a doua zi am simţit şi eu un pic de moleşeală, cu dureri musculare. Bravo, zic, uite, organismul meu bătrân totuşi schiţează ceva. Şi, spre disperarea mea, mi-au trecut aceste simptome a doua zi dimineaţă.

Mi-am făcut şi eu o testare, să văd, o dozare de anticorpi. Nu vă spun, că mi-e şi ruşine, în sensul că mă situez pe undeva pe la un nivel 9 - 9,5, faţă de colegii mei, care au ajuns la 60 - 70 nivelul meu de anticorpi!”, a mai spus medicul.

Emilian Imbri susţine că, printre colegii săi, au existat persoane care au avut reacţii mai accentuate la rapel. 

”La noi, printre colegii mei, printre cei care au făcut o reacţie, au fost persoane care a trebuit să rămână acasă o zi. Nu durează mai mult de 24 de ore. După 24 de ore le-a trecut.

Cu febră 38, cu dureri, chiar s-au speriat, au spus: domnule, uite ce urâtă treabă! Ei, la ei, bineînţeles, nivelul de anticorpi a fost mai mare. Deci, e clar o legătură între modul în care reacţionezi şi cum se pregăteşte organismul să te apere pentru viitor”.


CLICK - Follow us on Google News