Povestea ultimului evreu care trăiește, încă, în Afganistan

02 Mai 2021 | scris de Ioana Tomozei

Născut în anii 1950, Zebulon Simentov a refuzat cu încăpățânare timp de decenii să părăsească țara în care s-a născut, Afganistan.

Povestea ultimului evreu care trăiește, încă, în Afganistan

A trecut în viața lui printr-o invazie sovietică, un război civil sângeros, domnia brutală a talibanilor şi ocupaţia forţelor conduse de Statele Unite, dar, acum, odată cu retragerea NATO şi revenirea iminentă a talibanilor l-a convins pe Simentov că e momentul să-şi ia rămas bun .

”De ce să mai stau? Spun că sunt un necredincios. Lucrurile se pot înrăutăţi pentru mine aici. Am decis că voi pleca în Israel dacă se întorc talibanii. Sunt ultimul, singurul evreu din Afghnistan”, a spus Simentov pentru AFP. 

Evreii au trăit în Afganistan pentru mai bine de 2,500 de ani, inclusiv în Herat, oraşul natal al lui Simentov, unde încă pot fi întâlnite patru sinagogi. Începând cu secolul al XIX-lea, însă, ei au început să plece treptat, un exod accelerat de conflictele care au măcinat statul afgan în ultimele decenii.

Soţia şi cele două fiice ale lui Simentov au părăsit Afganistanul, locuind acum în Israel. Și Simentov a plecat cu ele, la sfârşitul anilor 1990, dar n-a putut rezista mai mult de două luni în Israel şi s-a întors la Kabul. 

La reîntoarcerea sa în Kabul, l-a întâlnit pe Iţhak Levi, care locuia în sinagoga din oraş. E puţin spus că cei doi bărbaţi nu s-au înţeles. Au început să se certe cu patimă, fiecare susţinând că este deţinătorul legitim al terenului pe care era construită sinagoga şi au ajuns până la urmă să o împartă, fiecare având partea sa de clădire.

În 1998, Levi i-a scris ministrului taliban de Interne şi l-a acuzat pe Simentov că a furat relicve evreieşti din sinagogă. Simentov a răspuns prin a le spune talibanilor că Levi administra un bordel secret unde vindea alcool.

În 2002, intervievat de New York Times, Simentov spunea despre Levi: ”Nu vorbesc cu el - şi-un câine a mai bun. Nu mă plâng aşa mult de talibani cât mă plâng de el”.

Talibanii n-au gustat certurile celor doi evrei şi i-au aruncat în închisoare, dar nu i-au ţinut prea mult. Chiar şi pentru războincii lipsiţi de prea multă milă care administrau închisorile talibane, cei doi au fost o provocare. I-au eliberat eventual după ce s-au săturat de cât de mult se certau între ei în închisoare. Levi a murit în 2005.

Simentov îşi aminteşte acum perioadă de dinainte de invazia sovietică cu plăcere, considerând-o cea mai bună perioadă din istoria Afganistanului.

”Toate religiile aveau libertatea deplină pe vremea aceea”, spune Simentov.

”Talibanii m-au aruncat în puşcărie de patru ori. Au zis că aici e emirat islamic şi evreii n-au ce căuta. Dar am rezistat. Am reprezentat cu mândrie religia lui Moise”, a adăugat Simentov.

Spune că în 2001, când talibanii au fost înlăturaţi, era convins că Afganistanul va prospera. ”Credeam că europenii şi americani vor repara ţara asta, dar nu s-a întâmplat aşa ceva. Mi-am pierdut credinţa în Afganistan. Nu mai e de trăit aici”, concluzionează ultimul evreu din Afganistan.


CLICK - Follow us on Google News