Câți asimptomatici au fost găsiți în urma testării celor 10 milioane de locuitori ai Wuhanului

03 Iun 2020 | scris de Monica Pavelescu

Anunţ uluitor din China, după ce a testat pentru Covid-19 10 milioane de locuitori din Wuhan, în 20 de zile
De Ana Maria Ghiarasim. Publicat pe 03.06.2020 la 10:33 Actualizat pe 03.06.2020 la 10:50

Câți asimptomatici au fost găsiți în urma testării celor 10 milioane de locuitori ai Wuhanului

China a anunțat că a reușit să testeze întreaga populație din Wuhan, focarul inițial al pandemiei de coronavirus și că primele rezultate arată că au fost depistate 300 de cazuri de persoane infectate și asimptomatice, din 10 milioane de locuitori.

Operațiunea de testare a populației, care a fost desfășurat în perioada 14 mai - 1 iunie, a urmărit să strângă date importante în estimarea declanșării unui al doilea val de infectare cu COVID-19 în regiune.

Remarcabil este faptul că în doar 20 de zile, peste 9,8 milioane de persoane au fost testate în Wuhan, metropolă care numără 11 milioane de locuitori, conform autorităţilor locale. 

Populația orașului s-a așezat la cozi în ultimele săptămâni pentru a fi testată în mari corturi medicale instalate în parcări, în parcuri şi în cartiere. În fiecare zi din această perioadă au fost testaţi aproximativ 500.000 de oameni pe zi.

Costurile campaniei de testare s-au ridicat la 900 de milioane de yuani (adică 113 milioane de euro).

În cadrul campaniei de testare, doar 300 de persoane au fost depistate ca fiind infectate cu COVID-19, însă toate erau asimptomatice, ceea ce înseamnă că doar 3 din 100.000 de persoane erau infectate cu noul coronavirus.

"Cifrele demonstrează că Wuhan este acum un oraş sigur", a susţinut Feng Zijian, director adjunct al Centrului naţional chinez pentru controlul şi prevenirea bolilor.

Totodată, oficialul chinez a precizat că purtătorii asimptomatici detectați în Wuhan în ultimele săptămâni au avut un nivel de infecțiozitate mică și nu au răspândit boala multor persoane.

Toate cazurile asimptomatice detectate au fost puse în carantină, ceea ce înseamnă că locuitorii din Wuhan sunt tot mai aproape de a scăpa definitiv de coronavirus, scrie news.yahoo.com.

Totodată, oficialii din Wuhan au colectat și testat 2.314 probe din apa de la robinet, canalizare, taxiuri, autobuze, mașini și stații de metrou, centre comerciale, restaurante și parcuri, iar testele au arătat rezultate negative.

 

 


CLICK - Follow us on Google News