Trump, luat la mișto după ce l-a numit pe Charles 'Prințul Balenelor'

13 Iun 2019 | scris de Monica Pavelescu

Donald Trump n-are prea multe calități, dar știe să facă bani și, spre deosebire de alți politicieni chiar se ține de cuvânt atunci când vine vorba de promisiunile făcute în campania electorală, oricât de nebunești ar fi ele, referindu-ne aici la zidul de granița cu Mexicul.

  • Trump, luat la mișto după ce l-a numit pe Charles 'Prințul Balenelor'

În războiul pe care îl duce cu media americană afiliată democraților, Trump a fost tăvălit un pic după ce, în cadrul unui interviu, a declarat că ar fi dispus să primească din partea unor guverne străine informații compromițătoare despre oponenții săi politici.

I-a sărit țandăra și s-a repezit la contul său de Twitter, reușind să scrie greșit titlul Prințului Charles, numindu-l ”Prinț al Balenelor”, folosind ”Whales” (”Balene” - N.R.) în locul omonimului ”Walles” (”Țara Galilor” - N.R.).

”Mă întâlnesc și am discuții cu guverne străine în fiecare zi. Tocmai m-am întâlnit cu Regina Angliei (UK), Prințul Balenelor, primul-ministru al Regatului Unit, primul-ministru al Irlandei, președintele Franței și președintele Poloniei. Am discutat despre ”toate”.

Ar trebui să informez imediat FBI-ul despre conținutul acestor convorbiri? Ce ridicol! N-aș mai reprezenta niciodată o persoană de încredere în ochii interlocutorilor mei. Acestea fiind zise, remarc faptul că rareori Fake News Media redă mesajele mele în integralitate, sărind în mod intenționat peste părțile care contează”, a scris Trump pe Twitter.

Greșeala, deși corectată ulterior, a declanșat în rândul comentatorilor un val de miștouri fără precedent, care s-au întrebat ce urmează după  ”Prinț ul Balenelor”, ”Regina Albinelor”, ”Primul ministru al Elefanților”, ”King Kong”.

Oarecum similar, tot astăzi, dar spre deosebire de Trump, verbal, premierul Dăncilă, care, referindu-se la Comitetului Executiv Naţional a spus în loc de CEx - acronimul forului PSD - cuvântul sex. ”Eu sper în acest sex”, a spus Viorica Dăncilă la şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

 

SHARE