Soluţia prin care elveţienii cred că vor scapa de cerşetorii români. «Era teroare, parcă eram sub asediu»

17 Mai 2021 | scris de Monica Nistor

Elveţienii par să fi găsit soluţia miraculoasă care, cred ei, îi va scăpa de cerşetorii veniți din România, care au pus stăpânire pe străzile orașului şi îi deranjeze pe cetăţeni.

Soluţia prin care elveţienii cred că vor scapa de cerşetorii români. «Era teroare, parcă eram sub asediu»

Autorităţile elveţiene din Basel oferă fiecărui cerşetor român dispus să plece din oraş câte un voucher de călătorie către o destinaţie europeană, cu condiţia să accepte să nu se mai întoarcă în Elveţia.

Serviciul de migraţie de la Basel oferă practic bilete de tren, precum şi o donaţie de 20 de franci elveţieni, oricărui cerşetor care doreşte să părăsească ţara, a informat presa elveţiană.

Potrivit The Local, e vorba de fapt de un voucher de călătorie care acoperă o călătorie cu trenul către orice destinaţie europeană.

Şi pentru ca oferta să fie și mai atrăgătoare, pentru cei care locuiesc prea departe pentru a merge cu trenul, de exemplu în România, de unde provin mulţi cerşetori, autorităţile cumpără chiar și un bilet de avion, în valoare de aproximativ 60 de franci elveţieni, pe ruta Basel - Bucureşti.

Există și o condiţie fără de care cerşetorii nu primesc vouchere de călătorie şi bani...

”Beneficiarii trebuie să fie de acord în scris să nu se întoarcă în Elveţia. Dacă vor fi găsiţi din nou aici, riscă să fie expulzaţi din ţara noastră”, a declarat Toprak Yergu, un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie din Basel.

Deja zeci de cerşetori, cei mai mulţi din România, dar şi câţiva unguri, polonezi şi bulgari au acceptat oferta autorităţilor din Basel.

Localnicii sunt mulţumiţi şi speră că vor scăpa de cerşetorii care au ajuns agresivi şi îi terorizează în special pe vârstnici şi pe copii.

”Era teroare, parcă eram sub stare de asediu, bine că scăpăm de ei”, a spus unul dintre localnici, în timp ce altcineva a pus punctul pe i: ”Dăm un ban, dar merită dacă nu-i mai vedem pe aici.”

Potrivit sursei citate, soluţia aleasă de autorităţile din Basel pare mai inspirată decât cea a autorităţilor locale de la Geneva, care au amendat o cerşetoare din România cu 500 de franci pentru încălcarea legii anti-cerşetorie a cantonului, iar apoi au arestat-o pentru că nu a plătit.

Incidentul datează din 2014, dar a revenit în actualitate în ianuarie 2021, când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că pedepsele împotriva femeii erau disproporţionate.

Instanţa a statuat că românca avea „dreptul, care este inerent demnităţii umane, de a-şi exprima suferinţa şi de a încerca să-şi satisfacă nevoile cerşind.

Drept urmare, instanţa a obligat atunci Geneva să-i plătească româncei 922 de euro daune morale, considerând că oraşul elveţian a încălcat articolul 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care garantează protecţia vieţii private şi de familie.


CLICK - Follow us on Google News