Un german a uitat unde și-a parcat mașina și a găsit-o după 3 săptămâni

25 Feb 2021 | scris de Anita Raicu

Un german de 62 de ani și fiica lui au răscolit parcările din orașul Osnabrück timp de trei săptămâni.

Un german a uitat unde și-a parcat mașina și a găsit-o după 3 săptămâni

Șoferul își parcase mașina într-una din ele, dar nu a mai reușit să-și amintească exact în care, relatează Spiegel.

Bărbatul care locuiește într-un alt oraș a fost în Osnabrück la începutul lunii februarie și a parcat în grabă, într-o parcare subterană, fără să acorde niciun fel de atenție clădirii.

„Nici măcar nu mai știu de câte ori am fost la Osnabrück în căutarea mașinii”, a spus fiica bărbatului.

Culmea, spune el, nu avea nici măcar un tichet de parcare pentru că în ziua respectivă automatele nu funcționau, iar bariera de la intrare era ridicată.

În ziua respectivă, el și-a căutat mașina timp de câteva ore și până la urmă, dezarmat, a luat un tren ca să ajungă acasă, în Bentheim, un oraș aflat la 60 de kilometri distanță.

În centrul orașului Osnabrück sunt cel puțin 15 parcări subterane, așa cum este cea în care parcase bărbatul, dar și alte cel puțin 15 supraetajate, cu nivel subteran.

El și fiica lui le-au colindat pe toate, însă, probabil, au fost încurcați de mașinile mereu în mișcare.

Până la urmă, cei doi au lansat un apel în media, iar mașina a fost găsită în scurt timp în subsolul unui hotel.

Managerul a spus că, în tot acest timp, mașina a adunat taxe de parcare în valoare de 437 de euro, dar având în vedere circumstanțele, renunță la ele.


CLICK - Follow us on Google News