Germania. O lebădă și-a vegheat perechea moartă pe o cale ferată, circulația a 23 de trenuri a fost întreruptă

29 Dec 2020 | scris de Ioana Tomozei

O lebădă și-a vegheat mai bine de o oră perechea, moartă, pe o cale ferată din Germania.

Germania. O lebădă și-a vegheat perechea moartă pe o cale ferată, circulația a 23 de trenuri a fost întreruptă

Lebedele s-ar fi rătăcit pe linia de cale ferată de mare viteză care leagă regiunile Kassel de Göttingen, ambele din centrul Germaniei.

Incidentul a avut loc la data de 23 decembrie. Potrivit poliției din Kassel, citată Die Welt, una dintre cele două păsări a murit după ce s-ar fi prins în cablurile de electricitate.

Polițiștii au relatat cum cealaltă lebădă a stat lângă cadavrul perechii sale și nu a fost chip să fie îndepărtată de pe calea ferată. 

Pompierii au fost chemați să intervină și după aproximativ o oră au reușit să o îndepărteze. Aceștia au eliberat pasărea pe râul Fulda din regiunea repsectivă. 

Cele 23 de trenuri blocate din cauza incidentului și-au reluat mersul după aproape o oră, mai scrie sursa citată. 

Lebedele sunt păsări ce formează perechi pe viață, susțin reprezentanții Societății de protecție a păsărilor din Marea Britanie. 


CLICK - Follow us on Google News