Imaginea din satelit a incendiilor australiene nu era reală, ci creația unui artist

06 Ian 2020 | scris de Anita Raicu

Începând cu luna septembrie a anului trecut, în Australia au ars mai bine de opt milioane de hectare de vegetație, o adevărată catastrofă ecologică, ce a impresionat întreaga planetă.

Imaginea din satelit a incendiilor australiene nu era reală, ci creația unui artist

Pe rețelele de socializare, adevărate aspersoare ale atenției publice, au fost publicate imagini surprinse de la locul dezastrului natural, una dintre acestea, extrem de virală, atrăgând în mod special - o hartă a Australiei pe care se marcase prin culoarea portocalie locurile în care erau incendii în desfășurare.

«O imagine terifiantă, din satelit, a Australiei»,  «Australia în flăcări, văzută din satelit». sunt doar două din numeroasele comentarii cu care fotografia a fost publicată pe rețelele de socializare, fiind, evident la fel de catastrofic, preluată și de media din România.

Dar, contrar acestor titluri senzaționaliste, imaginea respectivă nu reprezintă starea actuală a incendiilor din Australia, ci este o creație a unui artist local, Anthony Hearsey, specializat în post-procesare fotografică

Hearsey a publicat fotografia, pe 5 ianuarie 20202, pe contul său de Instagram, precizând că reprezintă o imagine 3D creată în urma datelor oferite de sateliții NASA, de-a lungul unei luni.

”O mică vizualizare 3D a incendiilor din Australia. Ea a fost creată plecându-se de la datele oferite de website-ul FIRMS, al NASA, între 5 decembrie 2019 și 5 ianuarie 2020.

Sunt prezentate toate zonele în care s-au produs incendii de vegetație. Scara este puțin exagerată, datorită necesității de a o face mai strălucitoare. De asemenea, rețineți că vegetația nu continuă să ardă în toate zonele marcate pe hartă”, a precizat Hearsey.

Contactat de Le Monde, artistul australian a declarat că exercițiul său de creație, devenit viral, a fost prost înțeles. El a întărit faptul că nu este vorba nici măcar de o reprezentare geografică realistă, pentru că a exagerat topografia reală, în special în zona montană.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A little 3D visualisation of the fires in Aus. This is made from data from NASA’s FIRMS (Satellite data regarding fires) between 05/12/19 - 05/01/20. These are all the areas which have been affected by bushfires. Scale is a little exaggerated due to the render’s glow. Also note that not all the areas are still burning. _ #bushfires #render #visualisation #data #3d #australia #climatechange #disaster #fire #infographic #cinema4d #graphic #nasa

A post shared by Anthony Hearsey (@anthony_hearsey) on