Italia. O reţea de politicieni, doctori şi asistenţi sociali convingea copii că au fost abuzaţi de familie şi apoi îi vindea

30 Iun 2019 | scris de Anita Raicu

Poliţia italiană a arestat până acum 18 persoane, în cadrul unei anchete denumită ”Îngeri şi Demoni”, printre care mai mulţi politicieni, doctori, asistenţi sociali şi psihologi, care sunt acuzaţi că au fabricat rapoarte false prin care au putut să ia mai mulţi copii din familii defavorizate în custodie, iar apoi i-au spălat pe aceştia pe creier pentru a-i putea îndepărta permanent din familiile lor.
 
 Metodele folosite de aceştia includeau folosirea de scurte electroşocuri, pe care le numeau ”mici maşini de memorie”, sesiuni de psihoterapie prin care îi convingeau că au fost părăsiţi de familiile lor şi piese de teatru jucate de asistenţi sociali în care părinţii lor erau portretizaţi ca monştri care încercau să-i rănească.

  • Italia. O reţea de politicieni, doctori şi asistenţi sociali convingea copii că au fost abuzaţi de familie şi apoi îi vindea

De asemenea, poliţiştii au găsit un număr semnificativ de scrisori şi cadouri trimise de părinţi, dar care nu au ajuns niciodată la copiii lor. Autorităţile italiene au declarat că sistemul pus în funcţiune ”încerca să pară un model de îngrijire a minorilor abuzaţi, dar în realitate era o afacere ilegală şi dăunătoare acestora”.

În urma acestor tratamente, copiii erau luaţi definitiv din familiile lor şi daţi spre adopţie. Printre părinţii adoptivi se numără persoane cu tulburări psihice şi părinţi ai căror copii s-au sinucis. Cel puţin doi dintre copiii daţi spre adopţie, arată presa italiană citată de The Independent, au fost abuzaţi sexual de noii părinţi.

Reţeaua, în care este implicat şi primarul unui oraş italian, pusese pe picioare o afacere de sute de mii de euro. 

Cei arestaţi până acum sunt acuzaţi de o lungă listă de infracţiuni, de la abuz al minorilor la fraudă, delapidare şi fabricare de dovezi.

Aflat la Summitul G20 de la Osaka, prim-ministrul Italiei, Giuseppe Conte, a declarat că ”aceste acuzaţii, dacă sunt confirmate, sunt înfiorătoare şi şocante”. 

SHARE