Un medic american a decedat la două săptămâni după ce a fost vaccinat anti-COVID-19. Reacția oficialilor Pfizer

08 Ian 2021 | scris de Monica Pavelescu

 Un medic american din Miami a murit la două săptămâni după ce a fost vaccinat anti-COVID-19.

Un medic american a decedat la două săptămâni după ce a fost vaccinat anti-COVID-19. Reacția oficialilor Pfizer

Autorităţile medicale din Florida au deschis o anchetă, iar cei de la Pfizer fac la rândul lor o investigaţie privind cauzele decesului.

Doctorul Gregory Michael, care lucra la Centru Medical Mount Sinai din Miami de 10 ani, a fost adus la Urgenţe cu diagnosticul de purpură trombocitopenică idiopatică cronica, o afecţiune rară caracterizată prin scăderea numărului de trombocite sau plachete sanguine sub 100.000/mmc, cifră considerată actualmente limita inferioară normală.

Pe 3 ianuarie a făcut o hemoragie ce i-a fost fatală.

Heidi Neckelmann, soţia doctorului Gregory Michael, care a murit pe 3 ianuarie, a declarat pentru NBC că soţul său a început să aibă simptome ciudate la câteva zile după ce a primit prima doză a vaccinului, inclusiv mai multe pete mici pe mâini şi picioare.

Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Statele Unite a deschis o investigaţie asupra decesului din cauza intervalului scurt dintre administrarea vaccinului şi moartea medicului, deși nu există vreo probă medicală sau ştiinţifică că decesul doctorului Michael a fost cauzat de vaccin.

Oficiali ai Pfizer au declarat pentru NBC că au aflat de ancheta CDC în acest caz şi au demarat la rândul lor ”o investigaţie, dar nu credem în acest moment că este vreo legătură directă cu vaccinul.

Până acum, milioane de oameni au fost vaccinaţi şi monitorizăm cu atenţia toate reacţiile adverse ale celor cărora li se administrează vaccinul”.


CLICK - Follow us on Google News