Parlamentul European a dat undă verde României pentru Schengen

11 Dec 2018

Parlamentul European a votat marți recomandarea către Consiliul Uniunii Europene privind primirea imediată României și Bulgariei în spaţiul Schengen, fără legătură cu raportul MCV.

Eurodeputaţii au aprobat raportul supus la vot cu 514 voturi ”pentru”, 107 ”împotrivă” şi 38 de abţineri.

După votul de astăzi din Parlamentul European urmează decizia finală a Consiliului Uniunii Europene.

Comisia Libertăţilor Civile (LIBE) a reiterat în 5 noiembrie recomandarea adresată miniştrilor statelor membre Uniunii Europene (UE) de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline.

O abordare în două etape - suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre - implică un anumit număr de riscuri şi ar putea să aibă un efect negativ asupra viitorului extinderii spaţiului Schengen, subliniau membrii Comisiei.

Membrii Comisiei subliniau că spaţiul Schengen este un dispozitiv unic în felul său şi una dintre cele mai mari reuşite ale UE, iar mânarea aderării depline a României şi Bulgariei are consecinţe negative atât asupra celor două ţări, cât şi asupra întregii Uniuni.

Menţinerea controalelor la frontierele interne şi reintroducerea lor în spaţiul Schengen pot afecta încrederea cetăţenilor în instituţii în în integrarea europeană, sublinia Comisia LIBE, săptămâna trecută.

Această menţinere a controalelor are de asemenea consecinţe economice negative asupra pieţei interne a UE şi asupra importurilor şi exporturilor dinspre şi către România şi Bulgaria, insistau eurodeputaţii.

Extinderea spaţiului Schengen sau libera circulaţie a cetăţenilor UE nu ar trebui să fie afectată de efectele negative ale lacunelor altor politici UE precum cele referitoare la azil şi imigraţie, aprecia LIBE.

SHARE