Prințesa Haya a Dubaiului și-a plătit iubitul, care îi era și bodyguard, cu 1.3 mil euro, pentru a păstra ascunsă relația

22 Noi 2020 | scris de Anita Raicu

În vârstă de 46 de ani, Prinţesa Haya, cea de-a şasea şi cea mai tânără soţie a emirului din Dubai, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, a avut o relaţie timp de doi ani cu bodyguardul său, Russell Flowers. 

Prințesa Haya a Dubaiului și-a plătit iubitul, care îi era și bodyguard, cu 1.3 mil euro, pentru a păstra ascunsă relația

În urma acestei relații, Flowers a pus capăt căsniciei sale, iar în 2018 prinţesa a fugit din Dubai la Londra, pentru a scăpa de soţul ei, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.

Flowers a servit vreme de cinci ani în regimentul de pază al Prinţesei de Wales, ulterior, din 2016, începând să lucreze cu normă întreagă pentru Prinţesa Haya.

”Soţia lui Russell crede că acesta a fost sedus cu bani şi cadouri. Prinţesa i-a făcut o mulţime de cadouri scumpe şi s-a asigurat că el este întotdeauna alături de ea.

În călătoriile în străinătate, prinţesa insista întotdeauna ca ei doi să aibă camere comunicante. Când era în Marea Britanie, ieşea cu el aproape în fiecare seară şi uneori nu se întorceau acasă decât a doua zi dimineaţă”, a dezvăluit un prieten al soţiei lui Russell Flowers, potrivit Daily Mail.

Soţia bodyguardului şi-a dat seama de relaţia celor doi, după ce prinţesa a început să-i ofere soţului său cadouri scumpe, dar şi din cauza schimburilor dese de mesaje dintre cei doi. 

La finele anului 2016, bănuielile sale erau confirmate, după ce a găsit în memoria telefonului lui Flowers selfie-uri de-ale prinţesei, dar şi poze cu aceasta în costum de baie. Bodyguardul şi-a părăsit nevasta în vara anului 2017. 

Prinţesa Haya i-a plătit iubitului ei peste 1,3 milioane de euro pentru ca acesta să păstreze tăcerea asupra relaţiei lor.

Pe lângă bani, prinţesa i-a oferit lui Russell Flowers cadouri de lux, printre care un ceas de 13.500 de euro şi o armă de epocă, în valoare de 56.000 de euro.

Prinţesa Haya ar fi fost darnică şi cu alte trei gărzi de corp care ştiau de relaţia ei cu Russell Flowers, oferindu-i fiecăruia aceeaşi sumă: 1,3 milioane de euro. 

În prezent, prinţesa Haya locuieşte în Kensington, Londra, împreună cu cei doi copii ai săi, într-o casă de 95 de milioane de euro. 


CLICK - Follow us on Google News