Prințul Harry, în continuare Duce de Sussex, a avut prima apariție publică de când Palatul Buckingham a anunţat că lui şi soţiei sale, Meghan Markle, li s-a îndeplinit pofta ce-au poftit-o și le-au fost retrase titlurile regale şi nu o vor mai reprezenta pe Regină în calitate de membri activi ai familiei regale.
În primele declaraţii publice făcute după anunţul Reginei, Prinţul Harry şi-a exprimat ”tristeţea profundă” şi a spus că decizia sa nu fost una uşoară şi a venit după ”multe luni de discuţii care au urmat multor ani plini de provocări”.
”Îmi dau seama că n-am făcut mereu ceea ce trebuie, dar în această privinţă nu am avut nicio altă opţiune”, a subliniat ducele de Sussex.
UK este acasă pentru mine, un loc pe care îl iubesc. Asta nu se va schimba niciodată.
Am sperat amândoi că vom continua să o slujim pe Regină, Commonhealthul şi asociaţiile mele militare, însă fără a primi fonduri publice. Din nefericire, acest lucru nu e posibil”, a spus Prinţul Harry.
Potrivit înţelegerii anunţate sâmbătă, Harry şi Meghan vor înapoia cele 2.4 millioane de lire din bani publici folosite pentru renovarea casei lor Frogmore Cottage aflată în proprietatea Casei Windsor.
Harry a vorbit pe acest subiect și la o cină caritabilă la fundaţia Sentebal pentru copiii orfani bolnavi de SIDA, pe care a fondat-o în 2006 alături de prinţul Seeiso dinLesotho.
Referindu-se la viitorul familiei sale Prinţul Harry a spus: ”Am acceptat asta, stiind că nu schimbă cu nimic ceea ce sunt şi nici puterea devotamentului meu. Însă sper că aşa puteţi înţelege mai bine unde s-a ajuns, că îmi voi ţine familia departe de tot ce îmi este cunoscut pentru a păşi în ceea ce sper a fi o viaţă mai liniştită”.
”Am fost născut în acest mod de viaţă şi este o mare onoare să-mi slujesc ţara şi pe regină. Când mi-am pierdut mama în urmă cu 23 de ani, m-aţi luat sub aripa voastră protectoare. Aţi avut grijă de mine în tot acest timp, însă media este o forţă uriaşă şi nu pot decât să sper că într-o zi sprijinul nostru colectiv va putea fi mai puternic, întrucât avem de-a face cu ceva ce ne depăşeşte pe fiecare în parte.
”Voi avea mereu un respect profund faţă de bunica mea, comandantul meu şef şi îi sunt extrem de recunoscător ei şi întregii mele familii pentru sprijinul acordat mie şi lui Meghan în ultimele luni”.