Londra. Un șofer român de Uber a taxat dublu o clientă nevăzătoare și și-a oferit și bacșis

26 Ian 2020 | scris de Monica Pavelescu

Gestul unui şofer român de Uber de a o pune pe o artistă nevăzătoare să plătească dublu o cursă i-a scandalizat pe englezi. 

Londra. Un șofer român de Uber a taxat dublu o clientă nevăzătoare și și-a oferit și bacșis

Cornel Mihai, un român în vârstă de 32 de ani, rezident de mai mulți ani în Marea Britanie, și-a pierdut licența de șofer al companiei Uber și este acuzat de înșelăciune după ce s-a folosit de handicapul unei cliente pentru a o taxa dublu, notează publicaţia britanică Metro.

Fapta incriminată s-a petrecut anul trecut, pe 29 iunie. Românul a primit o comandă de la Victoria Oruwari, o soprană nevăzătoare, de la Royal Opera House din Londra, care a devenit populară în Insulă după ce a ajuns până în finala concursului All Together Now, difuzat de BBC.

Soprana s-a urcat în maşina condusă de român la London Bridge, în jurul orei 22.00, şi i-a cerut să o ducă spre East Croydon.

Pe parcurs, românul a intrat în dialog cu clienta sa, dorind probabil să se convingă că este, într-adevăr, nevăzătoare.

”M-a iritat pentru că nu era treaba lui, dar, în timp ce eram în maşina lui, m-am gândit că e mai bine să fiu politicoasă”, a relatat ulterior femeia.

În momentul în care au ajuns la destinație, românul i-a cerut telefonul clientei sale, pentru a închide comanda, pretextând că pe al lui nu funcţionează aplicația

”Mi s-a părut că este puţin ciudat, dar n-am sesizat nimic în comportamentul lui care să mă facă să cred că nu sunt în siguranţă”, le-a mai spus femeia anchetatorilor.

Cu telefonul clientei nevăzătoare în mână, românul a profitat de ocazie şi a taxat-o dublu, cu 51 de lire plus un bacşiş, iar apoi şi-a acordat calificativul de 5 stele pentru cursă.

Ulterior femeia a realizat a fost păcălită şi a depus o reclamaţie la Uber și o plângere la Poliţie. Primele măsuri au fost luate: Cornel Mihai a rămas fără slujbă, iar recent a apărut în faţa Tribunalului Croydon, acuzat de înşelăciune. Presa britanică scrie că el îşi va afla pedeapsa pe 4 februarie.