Românii din Germania, cu mașini de lux să-şi ridice ajutoarele sociale. «Unul avea un Mercedes AMG de 500 de cai putere»

7 Dec 2018

Autorităţile germane au hotărât să demonstreze că nu-s așa fraiere, luând măsuri împotriva unor cetățeni români și bulgari,  care primeau ajutoare sociale din partea statului, deşi nu ar fi t

Poliţiştii germani au identificat mai mulţi cetăţeni străini, printre care şi români, care îşi ridicau ajutoarele sociale, deşi nu ar fi trebuit să beneficieze de ele, conform legii, și nu oricum, ci la volanul unor mașini de lux.

Conform legii, rezidenții germani care beneficiază de ajutoare sociale sunt obligaţi să completeze o declaraţie de avere, iar deținerea unui autovehicul mai scump de 7.500 de euro îi exclude de la primirea acestora.

Procurorul-şef german, Stefan Müller, a confirmat faptul că au existat cazuri în care anumite persoane s-au prezentat să-şi ridice banii la volanul unor bolizi  Mercedes E Class sau BMW seria 5

”Cineva a venit la agenţie cu un Mercedes AMG de 500 de cai putere. Este greu să-ţi iei aşa ceva din ajutoare sociale”, a declarat Müller pentru spiegel.de.
 
Potrivit sursei citate, cei mai mulţi dintre cei anchetaţi sunt cetățeni români şi bulgari, iar unii dintre ei fac parte din diverse clanuri de interlopi. Puşi în faţa evidenţelor, aceştia au încercat să justifice, afirmând că maşinile nu le aparţin şi că doar le-au împrumutat. 

Potrivit Der Spiegel, ca o primă măsură, poliţiştii au confiscat mașinile de lux, iar persoanele în cauză au fost excluse de pe lista celor care pot primi ajutoare din partea statului german. 

SHARE