Cine sunt cei opt români care au ales să rămână în Afganistan şi de ce au refuzat repatrierea

02 Sep 2021 | scris de Monica Nistor

De la începutul crizei şi până în prezent, un număr de 49 de cetăţeni români aflaţi în Afganistan au fost repatriaţi la solicitarea acestora.

Cine sunt cei opt români care au ales să rămână în Afganistan şi de ce au refuzat repatrierea

Din cauza haosului general creat în zonă, unii dintre ei au ajuns cu greu la aeroport, dar în final eforturile MApN, MAE, SRI şi SIE au fost încununate de succes.

Toţi românii care au vrut să plece au fost îmbarcaţi la bordul unor aeronave româneşti sau aliate care au decolat de pe Aeroportul Internaţional Hamid Karzai din Kabul spre locuri sigure. 

În Afganistan, în prezent, se mai află opt cetățeni români. Ei au fost contactaţi în numeroase rânduri de celula de criză interinstituţională, dar de fiecare dată au declarat că nu doresc să fie repatriaţi.

Şapte dintre românii care au ales să rămână în Afganistan activează în cadrul unei misiuni a ONU, iar unul dintre ei lucrează în cadrul unui ONG.

Din raţiuni de securitate, Ministerul Afacerilor Externe, nu afăcut public numele agenţiei ONU pentru care lucrează cetățenii români, dar se pare că ei au ales să rămână pentru a da o mână de ajutor localnicilor care nu de puţine ori nu au nici cele mai elementare mijloace de subzistenţă. 

Concret, Biroul ONU pentru afaceri umanitare, OCHA, a comunicat că s-au desfăşurat echipe în jurul Kabulului pentru a evalua nevoile populației locale.

”În ciuda unor provocări imense, organizaţiile umanitare – atât ONU, cât şi organizaţiile neguvernamentale – din Afganistan s-au angajat să rămână şi să ofere ajutor şi servicii către milioane de oameni care au nevoie. (…) Lucrăm pe principiile umanităţii, neutralităţii, imparţialităţii şi independenţei”, a transmis OCHA. 

Fondul Naţiunilor Unite Pentru Copii (UNICEF) a transmis că perioada următoare va fi foarte grea pentru milioane de afgani, dar mai ales pentru copiii din această ţară. ”18 milioane de afgani au nevoie de asistenţă, iar un copil din trei va fi grav subnutrit în acest an”, a mai comunicat UNICEF. 

Cu toate că Aliaţii s-au retras din Afganistan, diplomaţii români s-au asigurat că au instrumentele necesare de a repatria în viitor cetăţenii români, dacă aceştia o vor cere.

În plus, demersurile Ministerului Afacerilor Externe au vizat şi soarta afganilor care au colaborat cu autorităţile române, militari sau diplomaţi.

Astfel, 98 de ţări, printre care şi România, au încheiat acorduri cu talibanii privind garantarea accesului pentru evacuarea persoanelor din Afganistan, potrivit declaraţiei comune publicate pe site-ul oficial al Departamentului de Stat al SUA.

”Cu toţii ne-am angajat să ne asigurăm că cetăţenii noştri, cetăţenii şi rezidenţii, angajaţii, afganii care au lucrat cu noi şi cei care sunt expuşi riscului pot continua să călătorească liber către destinaţii din afara Afganistanului.

Am primit asigurări din partea talibanilor că tuturor cetăţenilor străini şi oricărui cetăţean afgan cu autorizaţie de călătorie din ţările noastre li se va permite să procedeze în mod sigur şi ordonat la punctele de plecare şi să călătorească în afara ţării.

Vom continua să eliberăm documentaţia de călătorie afganilor desemnaţi şi avem o clară aşteptare şi angajamentul talibanilor de a le permite deplasarea în ţările noastre. Remarcăm declaraţiile publice ale talibanilor care confirmă această înţelegere”, se precizează în comunicatul Departamentului de Stat al SUA.


CLICK - Follow us on Google News