Spania: Cei care refuză vaccinarea vor fi incluşi într-un registru care va fi accesibil şi altor ţări din UE

Într-un interviu acordat postului de televiziune La Sexta, ministrul spaniol al Sănătăţii, Salvador Illa, a reafirmat faptul că în Spania vaccinarea nu va fi obligatorie.

Ministrul a mai afirmat că autoritățile spaniole vor întocmi un registru cu persoanele care vor refuza să se vaccineze împotriva COVID-19, la care vor avea acces şi alte state europene, dar că datele acestuia nu vor fi făcute publice.

”Ceea ce vom face, va fi un registru care, în plus, va fi accesibil altor ţări europene”, a continuat el, precizând că se referă la acele ”persoane cărora li s-a propus (vaccinarea), dar care pur şi simplu au refuzat”, a declarat Salvador Illa.

Ministrul Salvador Illa a asigurat că acest registru nu va fi făcut public şi va fi elaborat ”cu cel mai mare respect pentru protecţia datelor”.

Declaraţia oficialului spaniol survine la o săptămână după publicarea unui studiu al Centrului de investigaţii sociologice, un institut de sondare al guvernului de la Madrid, care a relevat o scădere spectaculoasă a procentului spaniolilor reticenţi faţă de vaccinare, de la 47% în noiembrie la 28% în decembrie, în timp ce procentul celor care sunt de acord să se vaccineze a crescut de la 36,8% la 40,5%.

Guvernul de la Madrid şi-a stabilit ca ţintă vaccinarea a circa 2,5 milioane de persoane – din categoriile prioritare sau cele mai vulnerabile – până la sfârşitul lunii februarie şi să ajungă până în vară la 15-20 de milioane de persoane vaccinate, dintr-o populaţie totală de circa 47 de milioane de locuitori.

Spania, una dintre ţările europene cele mai greu lovite de pandemie, cu peste 50.000 de decese conform datelor oficiale, a început duminică vaccinarea cu vaccinul produs de Pfizer-BioNTech.