Sute de romi, evacuaţi forţat dintr-un sat din Rusia. Casele, incendiate - video

19 Iun 2019 | scris de Monica Pavelescu

Sute de țigani au fost evacuaţi forţat din sat din vestul Rusiei, după ce un cetăţean de etnie rusă a fost ucis şi altul se află în comă, informează The Guardian.

  • Sute de romi, evacuaţi forţat dintr-un sat din Rusia. Casele, incendiate - video

Tensiunile dintre țigani şi sătenii de etnie rusă din regiunea Penza au atins un apogeu săptămâna trecută, cînd au avut loc violenţe, incendieri, evacuări forţate.

Starea de lucruri din comunitatea respectivă a degenat în violențe după ce un bărbat de etnie rusă a fost ucis prin înjunghiere. Alţi patru ruşi au fost internaţi în spital după luptele de stradă, care ar fi fost iniţiate de sătenii ruşi care acuzau romii de hărţuire sexuală.

Sătenii ruși au incendiat apoi casele romilor, la scurt timp aceștia fiind evacuați din localitate, lăsând în urma lor 90 de case goale.

”Au fost aduse autobuze şi toţi romii care locuiau aici au fost transportaţi în Volgograd, unde comunitatea locală diaspora a fost de acord să îi primească. Au fost luaţi cu forţa. Acum analizăm dacă ei locuiau legal în acest sat”, a recunoscut Sergey Fadeey, şeful consiliului local.

Guvernul regional a încercat să îngroape scandalul, infirmând declarația șefului consiliului local, comunicând că romii au părăsit satul pașnic. Biroul guvernatorului a informat că în jur de 650 de romi au părăsit satul Chemodanovka, precum şi satul vecin Lopatka, însă nu au fost forţaţi.

Consiliul Local a informat The Guardian că i-a fost interzis să mai ofere declarații pe această temă. 

După primele violenţe ce au avut loc joia trecută, în jur de 1.500 de săteni au cerut protecţia guvernului regional protestând prin blocarea autostrăzii M5.

Guvernatorul Ivan Belozertsev s-a deplasat la faţa locului pentru a calma spiritele şi a dat vina pe SUA. ”America, vestul, au alocat fonduri imense pentru pregătirea oamenilor de aici... sunt în toate regiunile, inclusiv a noastră şi nu doresc să rezolve problemele, vor să destabilizeze situaţia. Aduc informaţii false aici”, a afirmat Belozertsev în faţa protestatarilor.

Pentru a calma tensiunile, guvernul a interzis vânzarea de alcool în regiune.

Reprezentantul regional pentru comunitatea romă, Andrei Ogly, a afirmat: ”Am avut parte de o tragedie imensă. Diaspora romă îşi transmite condoleanţele către rudele bărbatului care a murit şi ne rugăm ca persoana rănită să îşi revină ... Nu dorim să avem un conflict cu cei din oraş ... Acest conflict trebuie rezolvat”.

SHARE