Un inginer român şi-ar putea petrece tot restul vieţii în spatele gratiilor, în SUA

23 Iun 2019 | scris de Anita Raicu

Autoritățile americane anchetează mai multe persoane, printre care și cetățeni români, pentru deversarea ilegală de reziduuri petroliere în apele internaționale.

  • Un inginer român şi-ar putea petrece tot restul vieţii în spatele gratiilor, în SUA

Ioan Luca, un român în vârstă de 54 de ani, a fost, până la începutul acestui an, inginer-şef pe nava CMA CGM Amazon, un cargobot sub pavilion liberian având ca armator firma Capital Ship Management Corporation din Pireu, Grecia, scrie portalul american justice.gov. Ioan Luca a înlocuit în această funcție un alt român, inginerul Ionel Surla, despre care autorităţile americane spun că că s-ar afla în acest moment în România.

Cei doi români, dar şi armatorul elen al cargobotului, sunt acuzaţi de anchetatorii că ar fi deversat ilegal reziduuri petroliere în apele internaţionale fără să le înregistreze în jurnalul de bord. În plus, ei sunt suspectaţi că ar fi încercat să-i înşele pe procurorii care anchetează cazul şi că ar fi falsificat o serie de documente pe care le-ar fi prezentat ulterior autorităţilor. O altă acuzaţie care li se aduce este că şi-ar fi obligat subalternii să ofere date false anchetatorilor. În acest caz este implicat şi un al treilea inginer român, Marian Gavriluţă-Strat (37 de ani), inginer secund pe Amazon.

În conformitate cu tratatele internaţionale şi cu legislaţia SUA, toate navele de mare tonaji, aşa cum este și cazul celei pe care au lucrat cei doi, sunt obligate să deţină şi să utilizeze tehnologia de control a poluării. Pentru asta, vapoarele trebuie să fie dotate inclusiv cu un separator de apă uleioasă, pentru a elimina petrolul din apa care este descărcată din vas în ocean.

Pedepsele care ar urma să se pronunţe sunt extrem de severe.

Potrivit justice.gov, Luca riscă să fie condamnat la nu mai puţin de 61 de ani de închisoare, iar Surla şi-ar putea petrece următorii 11 ani după gratii. Luca a fost arestat luna trecută, dar între timp a fost eliberat pe cauţiune, însă nu are voie să părăsească SUA şi a fost obligat să predea paşaportul şi toate documentele de călătorie autorităţilor americane.

În acelaşi caz, Gavriluţă- Strat riscă să fie condamnat la şase ani de închisoare. Acest caz a fost investigat de Serviciul de Investigaţii al Pazei de coastă din Statele Unite

SHARE