Din ce ţări provin europarlamentarii care au votat împotriva rezoluţiei privind România

16 Nov 2018

Votul dat la rezoluţia Parlamentului European privind statul de drept din România fost net favoarea acesteia, împotrivă manifestându-și opțiunea europarlamentari eurosceptici.

151 de europarlamentari au votat, la începutul săptămânii, împotriva rezoluţiei privind statul de drept din România, în timp ce 473 au susţinut-o.

Pe  lângă votul primit de la europarlamentarii  români, membri PSD, ALDE, şi de la un singur ales PPE — Ramona Mănescu, împotriva adoptării rezoluției s-au pronunțat europarlamentari din ţări care în ultimul timp au un mesaj clar anti-Bruxelles. 

Potrivit votewatch.eu, împotriva rezoluţiei împotriva României au votat cei opt eurodeputaţi ai Fidesz — partidul condus de premierul maghiar Viktor Orban. 21 de voturi împotriva rezoluţiei au fost date de aleşii polonezi, fie că sunt membri din Lege şi Dreptate (PiS), din Congresul Noii Drepte (afiliat grupului populist din Parlamentul European) sau din Libertatea (partid eurosceptic). 

Împotriva rezoluției au fost şi 11 eurodeputaţi italieni, majoritatea fiind membri ai Ligii Nordului, precum şi europarlamentari din partidul populist olandez condus de Geert Wilders — Partidul pentru Libertate.

Din lista celor care au votat împotriva rezoluției PE fac parte şi aleşii formaţiunii Zorii Aurii din Grecia, un partid neonazist care are mesaje dure împotriva Uniunii Europene. 

SHARE