Un poliţist local pe trotinetă strică filmarea unei scene dintr-un film în care joacă Andi Vasluianu - video

18 Sep 2019 | scris de Anita Raicu

Filmarea unei scene din filmul în care joacă actorul Andi Vasluianu a fost stricată de către un poliţist local pe trotinetă electrică care patrula în zona centrului vechi din Capitală.

Un poliţist local pe trotinetă strică filmarea unei scene dintr-un film în care joacă Andi Vasluianu - video

Scena care se filma era una destul de violentă - mai multe persoane se încaieră şi sunt îmbrâncite într-un gard. Imediat îşi fac apariţia şi alte persoane pregătite să intervină în scandal.

La scurt timp de la începerea filmării îşi face aparţia un poliţist local pe o trotinetă electrică, iar cei din echipa de filmare şi actorii izbucnesc în râs, după care aplaudă intervenţia. 

Poliţistul îşi dă seama de gafa comisă şi ridică mâna pentru a-şi cere scuze, în timp ce un alt poliţist local, tot pe trotinetă electrică apare în scurt timp. 

Înregistrarea video a acestui moment a fost postată de actorul Andi Vasluianu pe pagina sa de Facebook cu următoarea explicaţie: ”Când poliţia crede că te baţi pe bune şi intră în cadru“.


CLICK - Follow us on Google News