La băutură, un britanic și-a schimbat legal numele în «Celine Dion»

01 Ian 2021 | scris de Ioana Tomozei

Cel ce se numea până de curand Thomas Dodd, un englez de 30 de ani a renunțat la numele lui și l-a preluat, legal pe al cântăreței preferate, Celine Dion, într-o zi în care spune că a băut peste măsură.

La băutură, un britanic și-a schimbat legal numele în «Celine Dion»

Noua Celine Dion, din  Staffordshire, zice că ideea i-a venit de Crăciun, când a băut mult și s-a uitat la câteva concerte ale canadiencei...

Tipul mai declară că deși surprins că mama lui nu a remarcat partea amuzantă a întâmplării, iar sora lui a fost șocată, dar, cu toatea acestea, nu are planuri să revină la vechiul nume, potrivit Birmingham Live.

Schimbarea numelui a costat doar 89 de lire sterline, așa că Celine s-a asigurat că nimeni nu va pune la îndoială decizia sa și-a cumpărat opt certificate suplimentare pentru a dovedi că noul său nume este legitim.

Când s-a trezit din beție, chiar și el a fost șocat de ceea ce a făcut, dar a reușit să vadă partea amuzantă a întâmplării.

”Sunt ușor obsedat de ea; nu am de gând să mint. În timpul carantinei am urmărit o mulțime de concerte și, de Crăciun, am avut o ”idee minunată”, după câteva băuturi...

Preocuparea mea inițială a fost cum naiba anunț departamentul de resurse umane de la serviciu că trebuie să-mi schimb semnătura de la e-mail”, a declarat el pentru sursa citată

Cât privește reacția familiei, bărbatul a spus: ”Mama mea nu s-a distrat. I-am explicat că ar putea fi mai rău și că puteam să-mi schimb numele în ”Boris Johnson””, a mai spus el.

Celine spune că nu s-a gândit prea departe și nu știe cum să procedeze pe viitor, însă nu are de gând să revină la vechiul nume, deocamdată.


CLICK - Follow us on Google News