Jandarmii din Focșani habar nu au avut ce Papă au păzit la Iași!
Jandarmii din Focșani au fost convocați, sâmbătă, să intre în dispozitivele ce asigurau protecţia Papei Francisc, în vizita la Iaşi.
Reveniţi din Capitala Moldovei, cu sentimentul datoriei pe deplin împlinite, jandarmii au ținut să evidențieze misiunea pe care au îndeplinit-o, postând un mesaj pe Facebook cu misiunea lor.
Numai că, prin lipsa de cunoștințe a celui ce a făcut postarea, au reușit doar să se facă de râs…
"Sâmbătă şi duminică, 67 de jandarmi vrânceni au avut onoarea să participe alături de colegi din celelalte structuri M.A.I. , la asigurarea măsurilor de ordine publică în municipiul Iaşi, cu ocazia vizitei oficiale realizată de Sanctitatea Sa Papa Benedict în ţara noastră. Mulţumim conducerii Jandarmeriei Române pentru încrederea acordată!", au scris jandarmii din Focșani pe Facebook.
Papa Benedict este suveranul care s-a retras din scaunul papal în anul 2013, motivând că are o vârstă prea înaintată pentru a face față îndatoririlor sale. Locul său fiind luat de Papa Francisc, cel care a vizitat România la sfârșitul săptămânii trecute, mai puțin pentru o parte a Jandarmeriei Foșani.
Ulterior, după comentariile celor care au citit postarea, jandarmii au reparat eroarea.