3dots.ro

Mister rezolvat la Nagasaki. Cum a rămas însărcinată o maimuță deși a stat singură într-o cușcă timp de doi ani

Mister rezolvat la Nagasaki. Cum a rămas însărcinată o maimuță deși a stat singură într-o cușcă timp de doi ani

Îngrijitorii grădinii zoologice din Nagasaki au fost puși în situația de a folosi testarea ADN pentru a desluși cum a fost posibil ca o maimuță să rămână însărcinată, în ciuda faptului că în ultimii doi ani nu a avut niciodată un companion.

Momo este un gibon cu mâini albe în vârstă de 12 ani.

În ciuda faptului că este complet izolată de masculii din cuștile aflate în vecinătate, cu bare mari, cu sârmă de protecție între ele, spre surprinderea tuturor, în 2021,  Momo a dat naștere unui pui.

După aproximativ doide luni de întrebări, cu ajutorul unui test ADN, îngrijitorii grădinii zoologice din Nagasaki au reușit să afle cine trebuie să-și asume paternitatea puiului lui Momo.

Vorbind pentru Vice World News, administratorul grădinii zoologice, Jun Yamano, a declarat: ”Ne-a luat doi ani să ne dăm seama pentru că nu ne-am putut apropia suficient de mult pentru a colecta mostre – era foarte protectoare cu copilul ei”.

Din cei patru masculi vizați că ar fi putut fi tatăl puiului, testele l-au indicat pe Itoh, un gibon agil în vârstă de 34 de ani.

Administratorul grădinii zoologice este de părere că o posibilă explicație ar fi dată de existența unui spațiu de contact dintre cei doi – o gaură în perete, cu un diametru de nouă milimetri, dar nu au nicio dovadă concretă în acest sens.

”Credem că este foarte probabil ca într-una din zilele în care Itoh a fost în spațiul expozițional, ei să fi copulat prin această gaură”, afirmă Jun Yamano.

Grădina zoologică speră acum că Momo și Itoh se vor putea muta împreună. ”Mai întâi trebuie să se obișnuiască unul cu celălalt. Dar să sperăm că vor trăi împreună ca o familie”.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs