O cunoscută astroloagă despre David Popovici: ‘Nu știm din ce galaxie e. N-are zodie, n-are Mercur retrograd, n-are Luna în Berbec sau pe casă proastă’
David Popovici a învolburat lumea natației cu evoluțiile din acest an, în care a devenit campion mondial, european și apoi a doborât recordul mondial la 100 de metri.
Evoluțiile și performanțele sportivului care va împlini pe 15 septembrie 18 ani sunt parcă coborâte de pe altă planetă.
Astroloaga Cristina Demetrescu a avut o postare care a devenit virală cu privire la ceea ce reușește David Popovici.
"Din punct de vedere astral, concluzia mea este că David Popovici n-are zodie, n-are Mercur retrograd, n-are Luna în Berbec sau pe casă proastă, n-are 13 cu ghinion, nici alte numere nefaste.
Doar ce a bătut un record mondial în zi de 13, după 13 ani. Culoarul 4 iși redefinește vibrația sub numele său. Ghinionul e doar al colegilor de bazin sau al recordmanilor dinaintea lui.
Nu știm de pe ce planetă sau din ce galaxie e, nu se orânduiește după Legea Gravitației, nici după cea a frecării dintre un corp solid și particulele de apă. Nu are bioritm, pauză, mofturi.
Nu așteaptă să îl trezească razele Soarelui. Nu pare să îl îmbete nici succesul. Nu are ego. Nu merge la risc, nu dă emoții negative, nu dezamăgește. Nu vrea la Neversea, Untold sau Saga.
Merge la școală ca toți tinerii, dar anticipez că va fi primul elev din istoria țării care va reuși să lase în urma sa o statuie, sper în fața liceului Coșbuc, un simbol de ambiție pentru toți copiii și tinerii din România.
No sex, no drugs and no rock 'n roll yet.
Nu avem echipă, nici valoare, avem un Geniu cum rar se naște și tot Universul conspiră întru strălucirea acestui miracol de om, pentru această țară", a scris ea pe Facebook.