Un fost angajat Boeing, care a făcut dezvăluiri grave despre siguranța aeronavelo și se judeca cu compania, a fost găsit mort

Un fost angajat Boeing, care a făcut dezvăluiri grave despre siguranța aeronavelo și se judeca cu compania, a fost găsit mort

John Barnett, un fost angajat al Boeing, care a făcut publice îngrijorările sale cu privire la standardele de calitate a producţiei companiei, a fost găsit mort în SUA în timp ce se afla în plin proces cu firma aeronautică, relatează BBC.

În urmă cu cinci ani, în 2019, Barnett declarase pentru BBC că, aflaţi sub presiunea managerilor, muncitorii au montat în mod deliberat pe linia de producţie piese de aeronave care nu corespundeau standardelor. De asemenea, el a afirmat că a descoperit probleme grave cu sistemele de alimentare cu oxigen, ceea ce ar fi putut însemna că una din patru măşti de respiraţie nu ar fi funcţionat în caz de urgenţă.

La momentul decesului, Barnett se afla în Charleston pentru audieri juridice legate de procesul pe care îl avea cu Boeing. Săptămâna trecută, el făcuse o depoziţie oficială, răspunzând întrebărilor formulate de avocaţii companiei Boeing.

John Barnett urma să fie supus unei noi audieri, sâmbătă. În urma lipsei sale de la audiere, au fost făcute cercetări la hotelul unde era caza şi a fost găsit fără viață în camionul său aflat în parcarea hotelului.

Medicul legist din comitatul Charleston a confirmat luni pentru BBC că decesul bărbatului în vârstă de 62 de ani, care a intervenit pe 9 martie, s-a produs în urma unei răni „autoprovocate”, potrivit medicului legist. Poliţia a deschis o anchetă.

Dezvăluirile lui John Barnett despre Boeing

Până la pensionarea sa, petrecută  în 2017, din motive de sănătate, John Barnett a lucrat pentru Boeing timp de 32 de ani.

Din 2010, el a ocupat funcția de manager de calitate la uzina din North Charleston unde se produce aeronava Boeing 787 Dreamliner, un avion de ultimă generaţie folosit în principal pe rutele de distanţă mare.

După ce s-a pensionat, Barnett s-a angajat într-o acţiune în justiţie de lungă durată împotriva companiei. El a acuzat-o că i-a denigrat caracterul şi i-a împiedicat cariera din cauza problemelor pe care le-a semnalat – acuzaţii respinse de Boeing.

Barnett a declarat că, la scurt timp după ce a început să lucreze la uzina din Carolina de Sud, a devenit îngrijorat de faptul că presiunea pentru a construi noi aeronave determina grăbirea procesul de asamblare, iar aceasta conducea la compromiterea standardelor de siguranţa, lucru negat de companie.

Muncitorii nu respectau procedurile menite să urmărească toate componentele în procesul lor de asamblare din fabrică, ceea ce ar fi permis depistarea eventualelor componente defecte.

Barnett a relatat că, în unele cazuri, pentru a preveni întârzierile în producție, au fost montate pe avioanelecare erau în proces de asamblare componente care au scoase din tomberoanele de unde se depozitau rebuturile/

De asemenea, el a afirmat că testele efectuate pe sistemele de oxigen de urgenţă care urmau să fie montate pe avionul 787 au arătat o rată de disfuncționalitate de 25%, ceea ce înseamnă că unul din patru putea să nu se activeze într-o situaţie de urgenţă într-o situaţie reală.

Barnett susţine că a alertat managerii cu privire la preocupările sale, dar că în cadrul companiei nu a fost luată nicio măsură.

Boeing a respins acuzațiile fostului angajat

Deși Boeing a negat veridicitatea afirmaţiilor făcute de Barnett, o analiză din 2017 a autorităţii de reglementare din SUA, Federal Aviation Administration  (FAA), a confirmat unele dintre îngrijorările acestuia. FAA a stabilit că în fabrică nu au putut fi localizate cel puţin 53 de piese „neconforme”, iar acestea erau considerate pierdute. Boeing a primit ordin să ia măsuri de remediere.

În ceea ce priveşte problema buteliilor de oxigen, compania a declarat că, în 2017, a „identificat unele butelii de oxigen primite de la furnizor care nu funcţionau corect”, dar a negat că vreuna dintre ele a fost montată efectiv pe aeronave.

Boeing, în centrul mai multor scandaluri

Compania Boeing s-a declarat, luni, întristată de vestea decesului fostului său angajat.

Decesul lui Barnett a atras atenţia media, pentru că vine într-un moment în care standardele de producţie atât la Boeing, cât şi la furnizorul său cheie, Spirit Aerosystems, sunt supuse unei examinări intense, în urma unui incident petrecut la începutul lunii ianuarie, când un panou de la o uşă de ieşire de urgenţă de la un Boeing 737 Max nou-nouţ s-a desprins în zbor la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internaţional Portland.

Un raport preliminar al Consiliului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA a sugerat că patru şuruburi cheie, concepute pentru a menţine uşa în siguranţă, nu au fost montate.

Săptămâna trecută, FAA a declarat că un audit de şase săptămâni al companiei a descoperit „multiple cazuri în care compania nu ar fi respectat cerinţele de control al calităţii producţiei”.

Un medic ATI de la Institutul ”C.C Iliescu” din București s-a sinucis

Un medic ATI de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ”Prof. Dr. C.C. Iliescu” din București a murit vineri dimineață. Doctorul avea 58 de

Un tânăr de 23 de ani a murit într-un salon de tatuaje dintr-un mall din Timișoara

Un tânăr în vârstă de de 23 de ani, client al unui salon de tatuaje dintr-un mall din Timişoara, a încetat din viață, vineri, după

Reacția unei adolescente, căreia i-a fost refuzat un avort, a lăsat-o pe doctoriță în lacrimi

O adolescentă în vârstă de 17 ani, elevă în clasa a XII-a, s-a prezentat marți seara, 9 aprilie 2024, alături de mama ei, la Unitatea

O pisică gestantă a venit singură la ușa unui spital veterinar, pentru a cere ajutor – video

La spitalulul veterinar Arcadia Vet din Iași s-a petrecut un eveniment neașteptat, care demonstrează că, în ciuda reținerilor pe care le manifestăm, animalele sunt mult

Managerul Spitalului Sf. Pantelimon: ”Nu sunt date care să ateste o viciere a tratamentului la ATI. Decesele nu puteau fi evitate”

Într-o declarație de presă, managerul Spitalului Sf. Pantelimon din București, Bogdan Socea, a declarat că primele date arată că nu au existat nereguli în privința

Un sătean a scos din pământ conducta de canalizare a unei localități cu peste 5.000 de locuitori

După ce s-a judecat timp de șapte ani cu Primăria, un localnic din comuna Dragotești, județul Gorj, și-a suflecat mânecile și s-a pus pe treabă

Tatăl lui Sebi, studentul ucis în accidentul de la 2 Mai: ”În țara noastră banul este la putere, banul cumpără totul, la justiție, la cei care ne conduc”

Tatăl lui Sebastian Olariu, unul dintre cei doi tineri uciși în august 2023 de către Vlad Pascu care se urcase drogat la volan, a declarat,

Anchetă la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, după un val de decese suspecte în secţia ATI

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă la Spitalul Sfântul Pantelimon care va cerceta veridicitatea unei sesizări cu privire la un

Fostul actor și sportiv american O.J. Simpson a murit

Fostul jucător de fotbal american și actor O.J. Simpson a murit la 76 de ani, fiind bolnav de cancer, scrie ABC News. ”Tatăl nostru, Orenthal

Akebono, marele campion la sumo, a murit la 54 de ani

Akebono, primul mare campion de sumo venit din afara Japoniei, a încetat din viață la 54 de ani. În urma sa au rămas soția și