3dots.ro

Akebono, marele campion la sumo, a murit la 54 de ani

Akebono, marele campion la sumo, a murit la 54 de ani

Din articol:

Akebono, primul mare campion de sumo venit din afara Japoniei, a încetat din viață la 54 de ani. În urma sa au rămas soția și trei copii – un fiu și două fiice.

Akebono, pe numele său adevărat Chad George Ha’aheo Rowan, a decedat în urma unei insuficiențe cardiace, într-un spital din Japonia.

”Anunțăm cu tristețe că Akebono Taro a murit de insuficiență cardiacă la începutul lunii aprilie, pe când se afla internat pentru îngrijiri medicale într-un spital din Tokyo”, a anunțat familia fostului sportiv.

Cetățean american, născut în Hawaii, Akebono a devenit primul yokozuna care nu era născut în Japonia, adică un mare maestru al acestui sport național nipon, cel mai înalt nivel pe care-l poate atinge un luptător în această disciplină.

După ce a devenit yokozuna, în 1993, , trei ani mai târziu, Akebono a primit cetățenia japoneză. S-a retras din competițiile de sumo în 2001, apoi a încercat luptele K-1.

Oficiali ai Asociației Japoneze de Sumo au relatat că Akebono a fost transportat la spital după o partidă de arte marțiale în 2017 și de atunci nu s-a mai simțit bine niciodată.

De-a lungul carierei acesta a câştigat peste 11 titluri de campion în tradiționalul sport japonez, obținând 560 de victorii.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs