Șeful Pfizer a refuzat din nou audierea privind vaccinurile anti-COVID în Parlamentul UE
Albert Bourla, directorul general al Pfizer, a refuzat pentru a doua oară să depună mărturie în fața comisiei speciale COVID a Parlamentului European.
Anterior, Albert Bourla nu s-a prezentat în fața comisiei speciale în luna octombrie a acestui an.
Comisia dorește ca Bourla să răspundă să evidențieze modul în care au fost încheiate contractele secrete privind vaccinurile.
Această decizie a fost luată în urma unui raport de audit privind strategia UE de achiziție de vaccinuri, care a ridicat noi întrebări cu privire la contactele dintre directorul general al companiei farmaceutice Pfizer și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
"De la audierea COVID din octombrie, nu mai avem alte informații de împărtășit cu comisia, așa că refuzăm respectuos invitația de a reveni din nou asupra acestor probleme", se arată în scrisoarea lui Bourla, datată 2 decembrie și consultată de publicația Politico.
La 14 octombrie, Parchetul European a confirmat că are o investigație în curs de desfășurare privind achizițiile de vaccinuri COVID ale UE.
Comisia Europeană a negociat şi încheiat în numele statelor UE contracte pentru sute de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 cu companiile farmaceutice.