3dots.ro

Diplomat rus: Ne doare în cot de sancţiunile lor. Ne-au mai fost impuse și au avut efecte pozitive

Diplomat rus: Ne doare în cot de sancţiunile lor. Ne-au mai fost impuse și au avut efecte pozitive

Ambasadorul rus în Suedia, Viktor Tatarinţev, afirmă că Rusia nu simte riscurile unor eventuale sancţiuni economice pe care Moscova ar trebui să le suporte în cazul în care ar invada Ucraina.

”Îmi scuzaţi exprimarea, dar ne doare în cot de toate sancţiunile lor.

Ne-au fost impuse deja astfel de sancţiuni şi într-un sens ele au avut efecte pozitive asupra economiei şi agriculturii noastre.

Am fost capabili să ne sporim exporturile. De exemplu, nu avem brânză italiană sau elveţiană, dar am învăţat să fabricăm brânză la fel de bună utilizând reţete italiene sau elveţiene.

Noi sancţiuni nu ar aduce nimic pozitiv, dar de asemenea situaţia nu este atât de gravă cum spune Occidentul'”, a declarat Tatarinţev într-un interviu acordat cotidianului suedez Aftonbladet, potrivit AFP.

În opinia diplomatului rus, ţările occidentale nu înţeleg mentalitatea rusă.

”Cu cât Occidentul face mai multe presiuni asupra Rusiei, cu atât mai puternic va fi răspunsul rus”, a continuat el.

Tatarinţev a dat însă asigurări că Rusia încearcă să evite un război.

”Este dorinţa cea mai sinceră a liderilor noştri politici. Ultimul lucru pe care îl vor oamenii în Rusia este războiul”, a adăugat diplomatul.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs