3dots.ro

Un american a realizat, după ce și-a vândut acțiunile Apple, că a pierdut o avere de 6 milioane de dolari

Un american a realizat, după ce și-a vândut acțiunile Apple, că a pierdut o avere de 6 milioane de dolari
Din articol:

Fost consultant în management devenit între timp critic de jazz, un american recunoaște greșeala pe care a făcut-o în urmă cu 25 de ani și care l-a făcut să piardă aproximativ șase milioane de dolari.  milioane de dolari atunci când a decis să-și vândă acțiunile Apple, adică acum aproximativ 25 de ani, relatează Business Insider.

Ted Gioia a decis să investească bani în acțiuni Apple pentru că îi utiliza produsele în timp ce studia pentru un MBA la Stanford, în anii 1980, a acceptat un job la Boston Consulting Group și a primit un computer desktop Apple II la angajare.

”Oamenii ar râde acum de acel computer, dar atunci era de senzație. Mi-am scris a doua carte la un computer Apple. Anterior folosisem o mașină de scris”, povestește bărbatul.

Gioia a achiziționat 300 de acțiuni Apple, iar în 1997 a decis să le vândă. În anii 1980, o acțiune valora 22 de dolari, în prezent – 191 de dolari. În acel an, cofondatorul Steve Jobs tocmai se întorsese la Apple, după ce fusese concediat în 1985.

”Dacă nu aș fi vândut, acele 300 de acțiuni s-ar fi transformat astăzi în 33.600 de acțiuni. La prețul acțiunilor de astăzi, investiția mea ar valora 6,4 milioane de dolari, adică de aproximativ 700 de ori mai mult decât suma cu care le-am vândut”, a spus el într-o postare pe X.

Postarea lui Gioia sugerează că a vândut acțiunile cu aproximativ 9.100 de dolari, pierzând un profit de aproximativ 70.000%.

”Probabil ar fi trebuit să cumpăr acele acțiuni înapoi când Jobs s-a întors la Apple. Dar am cumpărat alte acțiuni și am făcut ceva profit, dar incomparabil cu cel pe care l-aș fi avut dacă îmi păstram investiția inițială”, a declarat el pentru sursa citată.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs